CE se opune creșterii salariilor și pensiilor din România

0

Oficialii europeni susţin într-un document intern de lucru că pensiile speciale aprobate în ultimele luni în România vor destabiliza întreg sistemul. De asemenea, noua legea a salarizarii unice a bugetarilor ar reprezenta un adevărat risc pentru economia ţării.

Un document alarmant al specialiştilor de la Comisia Europeană consideră că discuţiile legate de pensiile speciale aprobate în Parlament, dar şi cele privind legea salarizării unitare ar duce la o destabilizare economică a României, transmite RomâniaTV.

 Avertismentul este unul clar şi se precizează în acest document că reintroducerea unui sistem de pensii multipilon care slabeşte legatura dintre contribuţii şi pensii are un impact pe parcursul anului 2016 de 0,1 din PIB şi va avea un impact negativ asupra sustenabilităţii pe termen lung în ceea ce priveste sistemul de pensii. Aceeaşi situaţie o prezintă şi legea salarizării unitare. Aplicarea acestei legi în 2016 ar constitui un stimulent fiscal, însă reprezintă un risc suplimentar cu o valoare estimată la peste 2,5 procente din PIB.

Pe de altă parte, fostul premier Victor Ponta sublinia că există excedent bugetar şi ar exista fonduri pentru asigurarea pensiilor şi pentru salarizarea unitară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.