Legii dării în plată a trecut de Senat
Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul „Prima casă” să fie inclus în acest act normativ.
Mai rar vedem legi votate în unanimitate în Parlament, constată pentru Telejurnal Ruxandra Gheorghe Negrea. Forma adoptată de Senat vine în avantajul consumatorilor, spre nemulţumirea bancherilor şi a guvernului, care avertizează că ar fi în joc stabilitatea financiară a ţării.
Senatul a respins toate propunerile BNR şi a dat câştig de cauză iniţiatorilor proiectului.
Legea dării în plată se va aplica şi programului „Prima casă”, pentru un împrumut de maximum 150 de mii de euro.
Au fost păreri pro şi contra pe această lege aşteptată şi disputată totodată, dar eu cred că, în urma acestor dezbateri, colegii senatori s-au lămurit vizavi de toate punctele ce s-au discutat în întâlnirea noastră. Ca o concluzie, senatorii vor vota această lege, ea urmând traseul legislativ către Camera Deputaţilor, anunţase înainte de vot liderul grupului social-democrat, Mihai Fifor.
Declaraţia a fost făcută la finalul întâlnirii senatorilor social-democraţi cu iniţiatorii legii dării în plată Daniel Zamfir şi avocatul Gheorghe Piperea, precum şi cu prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.
Fifor a precizat că senatorii PSD vor vota rămânerea în cadrul legii dării în plată şi a programului Prima casă.
Senatorii din comisiile economică şi juridică au aprobat pe acum două săptămâni, în unanimitate, raportul referitor la proiectul de lege privind darea în plată, cu toate amendamentele propuse de iniţiatorul actului normativ, deputatul PNL Daniel Zamfir.