Senatorii discută despre reintroducerea insultei și calomniei

0

Senatul continuă marţi dezbaterile începute luni pe iniţiativa legislativă a Cristianei Anghel, care propune reintroducerea în Codul Penal a pedepsei pentru insultă şi calomnie.

Propunerea, cu raport de respingere din partea Comisiei juridice, are caracter organic și va primi votul plenului după finalizarea dezbaterilor, în prima sesiune de vot final alocată acestor legi, relatează Romaniatv.net.

Senatoarea Cristiana Anghel a propus anul trecut reintroducerea în Codul Penal a pedepselor pentru inusltă şi calomnie.

Inițiatoarea propunerii legislative propune completarea Codului penal cu un articol dedicat insultei, unde se prevede că atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocură se pedepsește de la o lună la 2 ani închisoare sau cu amendă.

Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul când se atribuie unei peroane un defect, o boală sau infirmitate, care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Referitor la calomnie, Anghel propune completarea Codului penal printr-un articol care stipulează că „afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinante privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

De asemenea, senatoarea propune un nou articol potrivit căruia „proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim” și „fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insultă sau calomnie”.

Mulți dintre senatori s-au exprimat pentru respingerea propunerii legislative și apărarea libertății de exprimare.

„Dacă am da drumul la această condamnare a insultei și calomniei am da o armă uriașă tuturor celor care controlează într-un fel sau altul presa și i-am face pe puțini să aibă curajul, de exemplu jurnaliștii de investigație, să mai spună opinii sincere legate de anumite probleme. Dacă vrem să mai păstrăm bruma de democrație și de libertate în exprimare nu votați acest proiect”, a afirmat luni, în plen, senatorul PSD Georgică Severin.

Liberalul Nicolae Vlad Popa a pledat pentru protejarea libertății de exprimare „greu dobândite”, iar social-democratul Șerban Nicolae a făcut trimitere la Constituție.

„Vă rog ca, separând planurile, să scăpăm de această obsesie de imagine și să vorbim de libertatea de exprimare. Urmăriți și textul constituțional care spune că libera exprimare nu poate aduce atingere onoarei, demnității, deci asta înseamnă că este inacceptabilă în societatea civilizată și sancționabilă”, a spus Șerban Nicolae.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.