Universitățile pot retrage titlul de doctor!

Senatorii au adoptat, marţi, cu 77 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi nouă abţineri, Ordonanţa 2/2016 care prevede că titlul de doctor poate fi retras de către universităţi.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Andras Kiraly, a declarat, în plenul Senatului, că este necesară o astfel de modificare legislativă.

„Având în vedere rolul şi atribuţiile Consiliului Naţional de Etică, precum şi faptul că acordarea calităţii de conducător de doctorat, respectiv acordarea titlului de doctor, sunt materializate în acte administrative emise de instituţii de specialitate, sancţiunile cu privire la acestea nu pot fi aplicate de Consiliul Naţional de Etică prin retragerea acestor calităţi, întrucât încalcă principiul simetriei actelor administrative – cine emite şi retrage”, a spus Andras Kiraly.

Proiectul va fi transmis către Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Guvernul a decis însă miercuri că dreptul universităţilor de a retrage titlul de doctor va fi amânat până după evaluarea internaţională a şcolilor doctorale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.