Handbal: România învinge Norvegia în preliminariile CE!

0

Echipa naționala de handbal feminin a României a învins, miercuri, în Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca, pe Norvegia, campioana mondială en titre, scor 25-20, în prima manşă a unui meci ce a contat pentru grupa I preliminară a CE din Suedia.

România a început foarte bine meciul și a mers umăr la umăr cu Norvegia doar în primele trei minute. După aceea, jucătoarele noastre au preluat conducerea și au ținut-o așa până la finalul jocului, relatează Romaniatv.net.

România e prima în grupă cu maximum de puncte după trei meciuri, în timp ce Norvegia ocupă locul secund la două lungimi în spate. Cele două nu pot fi practic, oprite din cursa calificării de celelalte două echipe din grupă, Belarus şi Lituania.

Formația antrenată de suedezul Tomas Ryde nu i-a lăsat adversarei nicio șansă în meciul de la Cluj-Napoca, desfășurat în fața a 7.200 de spectatori, care le-au încurajat frenetic handbalistele noastre.

Cristina Neagu a arătat de ce este cea mai bună jucătoare a lumii cu cele 10 goluri, Paula Ungureanu a reușit parade de senzație (a apărat două aruncări de la 7 metri, iar Denisa Dedu a parat și ea două), însă întreaga echipă a făcut un meci remarcabil.

Norvegia a condus o singură dată, cu 2-1 (min. 4), iar în minutul 6 scorul era egal, 3-3. Tricolorele au reușit patru goluri la rând, 7-3 (10), și au luat jocul pe cont propriu. Oaspetele au marcat o dată, pentru 7-4 (12), dar au urmat șase goluri consecutive pentru România, care s-a desprins la un neverosimil 13-4 (22). Diferența maximă a fost de zece goluri, 16-6 (27), dar la pauză România conducea cu 16-9, după un final mai bun al echipei nordice, care a legat trei goluri la rând.

La reluare, Norvegia s-a apropiat la patru goluri, 18-14 (43), dar România și-a revenit repede și a refăcut diferența confortabilă, 22-15 (49). Norvegia a mai avut o serie de patru goluri, ajungând la 22-19 (56), dar jucătoarele noastre au gestionat impecabil finalul de joc, câștigând cu 25-20.

Au evoluat echipele:

România: Paula Ungureanu, Denisa Dedu — Laura Chiper (3 goluri), Aneta Udriștoiu, Gabriella Szucs (1), Cristina Neagu (10), Aurelia Brădeanu (1), Gabriela Perianu, Luciana Marin, Valentina Ardean-Elisei (2), Oana Manea (2), Mădălina Zamfirescu (1), Ana-Maria Tănăsie (1), Eliza Buceschi (3), Florina Chintoan (1), Patricia Vizitiu. Selecționer: Tomas Ryde.

Norvegia: Kari Aalvik Grimsboe — Mari Kristine Sobstad Molid, Emilie Hegh Arntzen, Veronica Kristiansen (3), Heidi Loeke (3), Nora Moerk (6), Malin Larsen Aune, Linn Jorum Sulland (1), Pernille Bjorseth Wibe, Tine Stange (1), Betina Riegelhuth (1), Amanda Kurtovic (2), Camilla Herrem (2), Sanna Charlotte Solberg (1), Marta Tomac. Selecționer: Thorir Hergeirsson.

Au arbitrat bosniacii Sasa Pandzic și Boris Satordzija, iar delegat EHF a fost Tatjana Medved (Serbia).

Ambele echipe sunt practic calificate la turneul final al Campionatului European (merg primele două din grupă).

În clasamentul Grupei preliminare 1, România ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Norvegia, 4 puncte, Belarus, 2 p, Lituania, 0 p.

România și Norvegia se vor întâlni din nou, duminică, de la ora 19:00 (ora României), la Stavanger.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.