Mărfurile de import au inundat supermarketurile!

Autoritățile analizează un pachet de măsuri pentru sprijinirea micilor comercianți și producători locali, după ce au constatat că 90% din produsele aflate pe rafturile supermarketurilor provin din străinătate.

Un document guvernamental redactat la sfârșitul lunii februarie și prezentat acum de Profit.ro relevă că micii comercianți au în prezent două probleme majore, în special pe plan local. O primă problemă este legată de legislația în vigoare privind politica de urbanism, care a permis și permite în continuare marilor comercianți să-și amplaseze centrele de desfacere în zone centrale și în cartierele rezidențiale.

A doua problemă constă în faptul că micii comercianți nu au posibilitatea să negocieze prețul direct cu producătorii. Primii se aprovizionează, în general, din en-gros-uri și foarte puțini se aprovizionează direct de la furnizor.

„O soluție ar putea fi ca retailerii, în cadrul unei asocieri, să poată discuta cu producătorii, atât cei mici, cât și cei mari. Este în interesul oricărui producător să fie prezent în cât mai multe magazine, fie ele și mici, pentru că micul retailer beneficiază de două atuuri foarte importante: amplasarea, în proximitatea locuințelor, și faptul că el își cunoaște foarte bine clienții, știe ce să le vândă și ce trebuie să le aducă în magazin. Dacă produsul se găsește în cât mai multe locații, clientul se obișnuiește cu el și devine astfel un consumator constant și fidel. În același timp, trebuie găsită o soluție pentru ca micii producători să fie încurajați să producă și să vândă pentru asociațiile de retaileri, care le pot asigura existența în continuare pe piață și îi stimulează să producă lucruri de calitate”, susțin autoritățile.

Prețul mai puțin competitiv față de supermarket și expansiunea retailului modern în proximitate a crescut astfel presiunea asupra comercianților tradiționali independenți.

„Marile lanțuri de magazine continuă politica expansionistă în centrul orașelor prin activități de «sufocare» atât a micilor comercianți, cât și a producătorilor acestora. 90% din produsele de pe rafturile marilor lanțuri de magazine sunt de proveniență străină”, arată datele oficiale ale guvernanților.

Autoritățile analizează, prin urmare, conform documentului citat, un pachet de măsuri care să sprijine deopotrivă dezvoltarea micilor comercianți, precum și a producătorilor locali.

O primă măsură ar consta în dezvoltarea unui concept de franciză menit să susțină micii comercianți independenți din comerțul tradițional și care să ofere revânzătorilor șansa de a face parte dintr-o rețea națională, la libera lor alegere.

O altă inițiativă luată în considerare este crearea unei asocieri la nivel local, printr-un reprezentant să discute cu producătorii în numele comercianților, aducând astfel față în față retailerii și producătorii pentru o negociere mai consistentă a prețurilor.

În lanțurile de magazine create de mici producători ar urma să fie asigurat gratuit un spațiu de publicitate, inclusiv în pliante promoționale și paginile de internet ale acestora, pentru promovarea produselor românești. De asemenea, în funcție de tipul de produse, în magazine vor putea fi expuse, pe rafturi speciale, produse specifice județului în care un lanț de magazine își desfășoara activitatea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.