Teamnet reprezintă România la European Business Awards

Teamnet Group, unul dintre principalii integratori de sisteme din regiune, a fost desemnat Campion Național de către publicul din România la European Business Awards. Teamnet va reprezenta mai departe țara noastră în cadrul prestigioasei competiții de business, intrând în cursa pentru titlul de Campion European al Publicului, alături de alte 31 de companii din Europa, selectate ca urmare a peste 160.000 de voturi acordate în total de publicul larg acestor organizații.

Totodată, inovația și performanțele de business au poziționat Teamnet în top 110 companii din mediul de business din Europa și au adus grupului distincția Ruban d’Honneur în categoria “The ELITE Award for Growth Strategy of the Year”.

“Inovația este pentru Teamnet un real model de business, ce susține planurile noastre de creștere și investițiile la nivel regional. Inițiativele în domeniile aeronavelor fără pilot, managementul situațiilor de urgență, cloud sau medical și demersurile de consolidare a performanțelor noastre au propulsat Teamnet, pentru al doilea an consecutiv, în topul finaliștilor European Business Awards. Suntem onorați să ne aflăm printre cele mai solide 110 business-uri din Europa și să reprezentăm România mai departe în prestigioasa competiție, reconfirmând importanța și potențialul industriei locale de IT la nivel european”, a declarat Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group.

În 2016, Teamnet are în plan un nou program ambițios de investiții cu un puternic caracter inovator, în valoare de peste 10 milioane euro. Printre proiectele de R&D în care grupul e implicat în prezent, se numără HEREiAM, MITSU, StayActive sau Fit4Work. O parte dintre aceste proiecte vizează optimizarea autonomiei și calității vieții persoanelor cu vârstă înaintată, prin intermediul unor platforme integrate interoperabile, cu acces la servicii variate în domeniul sănătății, precum și prin sisteme inovatoare ce detectează și monitorizează nivelul de stres corelat cu mediul de lucru. Proiectul MITSU își propune dezvoltarea unei noi generații de sisteme de streaming multimedia, pentru a fi utilizate prin intermediul rețelelor Wireless de pe orice dispozitiv, eficientizând și consumul de energie.

Teamnet Group participă pentru al doilea an consecutiv la European Business Awards, competiție desfășurată anual la nivel european, cu sprijinul liderilor din sfera de business și a reprezentanților din mediul academic, politic și mass-media din toată Europa. Aflată la cea de-a noua ediție, European Business Awards 2015/2016 a atras în total peste 32.000 de concurenți din mediul de afaceri, în creștere cu 33% față de ediția anterioară.

“Obținerea titlului de Campion Național al Publicului pentru România este o realizare importantă pentru Teamnet Group și o oportunitate extraordinară de a consolida și confirma sprijinul partenerilor, acționarilor și echipei”, a declarat Adrian Tripp, CEO al European Business Awards.

În etapa finală a competiției, va fi ales prin vot public Campionul European, în timp ce un juriu prestigios compus din lideri de business din Europa, reprezentanți ai mediului academic și antreprenori va desemna câștigătorii European Business Awards 2015/ 2016 pentru fiecare dintre cele 11 categorii ale competiției. Teamnet Group concurează în categoria “The ELITE Award for Growth Strategy of the Year”, alături de alte 9 companii din Marea Britanie, Irlanda, Turcia, Ungaria, Olanda, Finlanda și Norvegia.

Publicul poate vota compania reprezentantă a României în etapa internațională European Business Awards până pe 26 aprilie, accesând acest link.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.