Șocant: Planul național oncologic, încă nefinalizat!
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița, că România este singura țară din Uniunea Europeană care nu a finalizat planul național oncologic, dar că acesta va fi lansat la mijlocul lunii aprilie.
„Toate țările din comunitatea europeană funcționează după așa-numitul plan comprehensiv de control al cancerului. Suntem ultima țară care nu l-a finalizat. În 13-14 aprilie, pot să anunț oficial, în București, va fi lansarea acestui plan, care va fi finalizat până în acel moment”, a spus ministrul, informează Agerpres.
Planul național oncologic va trata toate aspectele, plecând de la profilaxie prin educație pentru sănătate și screening, diagnostic și tratament, îngrijire, paleație și ajungând până la cercetare în domeniu.
„Acesta e modul prin care poți crea planuri de acțiune. Trecem de la strategii, în zona concretului, a palpabilului. Din momentul în care finalizăm acest plan, din care avem componente fără doar și poate, știm exact ce avem de făcut în anii care urmează și ne propunem ca, până în 2020, ce să facem an de an, cum să bugetăm, astfel încât să știm foarte clar ce avem de făcut”, a adăugat Achimaș-Cadariu.