Tăriceanu a strâns semnături pentru insolvența TVR

0

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că a strâns semnăturile pentru propunerea sa legislativă privind intrarea TVR în insolvenţă şi că a discutat cu social-democraţii să o susţină.

„Am strâns semnăturile pe proiect (privind insolvenţa TVR — n.r.), am avut o discuţie şi cu colegii din PSD, şi cu domnul Dragnea. Dânşii aşteptau ca aceste propuneri să fie discutate împreună cu propunerea avansată de PSD, de modificare a Legii 41 de funcţionare a TVR, care, în principal, se axează pe separarea funcţiilor de preşedinte şi director general”, a precizat Tăriceanu, potrivit Romaniatv.net.

El a explicat că, pentru uşurarea procedurilor, ar fi de acord cu acest lucru, în cazul în care raportul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor de respingere a proiectului PSD de separarea a celor două funcţii va fi retrimis de către plen la comisie, conform Agerpres.

„Propunerea de introducere a procedurii de insolvenţă la TVR nu are legătură cu proiectul de lege deja depus (al PSD — n.r.), dar, sigur, pentru uşurarea procedurilor, pot să am în vedere, nu mă deranjează să discutăm împreună la comisiile de specialitate această propunere. Ceea ce ştiu eu este că astăzi propunerea de separare a funcţiilor de preşedinte de cea de director general a fost respinsă la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor. Urmează ca mâine, cel mai probabil, să depun această iniţiativă, fie sub forma unor amendamente la Legea 41 sau ca proiect complet separat, urmând să intre în discuţie dacă plenul Camerei Deputaţilor hotărăşte că propunerea respinsă să fie retrimisă la comisie”, a mai precizat Tăriceanu.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune iniţiată de PSD a primit marţi raport de respingere de la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor.

Prin acest proiect, senatorul PSD Georgică Severin propune separarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general al SRR şi SRTv şi incompatibilităţi pentru membrii consiliilor de administraţie, cum ar fi să renunţe să facă parte din partide sau din structurile de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.