Plățile directe pe suprafață, din 8 aprilie

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a reiterat luni, în cadrul unei întâlniri avute în Alba cu fermieri, că plățile directe pe suprafață vor începe să fie achitate din 8 aprilie.

„La 8 aprilie încep plățile directe pe suprafață”, a afirmat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Achim Irimescu a mai spus că nu este adevărat, așa cum au susținut unii, că subvențiile ar fi de cinci ori mai mari în Ungaria.

„Dacă discutăm de un anumit sector, sigur sunt sectoare în care România are cele mai multe subvenții la nivel european. Acest lucru l-a spus chiar comisarul Phil Hogan în octombrie, când discutam de ajutorul de criză. Aveam 250 de euro stabiliți pentru o bovină, iar după ultimele calcule, vom acorda peste 300 de euro pe cap de bovină. Dacă mai e și în zonă defavorizată, ne ducem la peste 600 de euro. Mă îndoiesc că există un alt stat în UE, și după știința mea nu există, care să aibă astfel de subvenții”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Achim Irimescu a subliniat că România va avea cea mai mare subvenție pe cap de bovină din UE. Ministrul a menționat că plățile pe cap de animal vor începe după sfârșitul lunii mai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.