Silviu Lung, un an și patru luni de închisoare

0

Fostul portar al Universităţii Craiova Silviu Lung a fost condamnat, marţi, la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, fiind acuzat că în august 2014 a provocat un accident rutier în care un bărbat a murit, iar cei doi copii ai acestuia au fost răniţi.

Magistraţii Judecătoriei Craiova s-au pronunţat, marţi, în dosarul în care fostul portar al Universităţii Craiova este judecat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, după ce, în 1 august 2014, a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu moartea unui bărbat şi rănirea gravă a copiilor săi.

Judecătorii craioveni au stabilit că Silviu Lung se face vinovat de producerea accidentului, el fiind condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, sentinţa nefiind însă definitivă.

În 1 august 2014, Silviu Lung se îndrepta spre Craiova, aflându-se la volanul unui autoturism Mercedes. Pe DE 79, în apropierea localităţii Radovan, pe fondul vitezei excesive, maşina condusă de Silviu Lung a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de un autoturism Renault Clio, la volanul căruia se afla Constantin Dan Niţu.

În urma impactului, Niţu a decedat, iar cei doi copii ai acestuia, Andrei (15 ani) şi Andreea (17 ani), au fost răniţi.

Silviu Lung a fost şi el rănit, având nevoie de internare în spital, el părăsind însă unitatea medicală câteva ore mai târziu, fără a avea acordul medicilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.