Deficitul bugetar va depăşi 3% în 2016

0

Deficitul bugetar va depăşi 3% în acest an şi 4% în 2017, iar după ce s-a redus TVA populaţia săracă a crescut consumul, nu cea înstărită, a declarat, marţi, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.

„În prezent creştem economic pentru că avem un consum care creşte cu rate înalte, de peste 5%, şi investiţii care îşi revin. După ce s-a redus TVA cei care au mărit consumul a fost populaţia săracă, nu populaţia înstărită pentru că ei nu ar fi crescut consumul alimentar cu 20% pentru că li s-a redus preţul la alimente, relatează Romaniatv.net.

Acel 19% (creşterea consumului n.r.) s-a dus în special pe bunuri din import. În ceea ce priveşte deficitul bugetar a fost un val de entuziasm greu de înţeles pentru cei care se ocupă de acest domeniu şi am reuşit ca de la un deficit estimat în 2015 de CE de 1,1% din PIB să schimbăm direcţia şi să facem un deficit care va depăşi 3% în 2016 şi probabil 4% în 2017”, a spus Croitoru.

El a precizat că media creşterii economice în ultimii 25 de ani a fost de 1%.

„Media de creştere pe 25 de ani este de 1%, media pe 100 de ani în SUA este de 3%. Alan Greenspan se întreba de ce oare avem numai 3% în America? Tot el dă un răspuns care cred că este adevărat. În primul rând pentru că nu suntem mai deştepţi de atât şi în al doilea rând pentru că avem în noi ceea ce se numeşte graba de a consuma tot ce se poate astăzi şi mai puţin cea de a amâna mâncatul prăjiturii, ceea ce întârzie foarte multe dezvoltarea”, a mai spus Croitoru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.