Iordănescu, despre jucătorii convocați la Euro 2016

0

Selecționerul naționalei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a declarat luni, la revenirea la București, după meciul de la Cluj, că lista echipei naționale pentru EURO 2016 este, în continuare, deschisă.

„Lista rămâne deschisă, mă refer atât la lista pentru jucătorii din competiția noastră internă, cât și la fotbaliștii care activează acum în străinătate”, a spus Anghel Iordănescu, la Aeroportul Internațional Henri Coandă, informează Dolce Sport.

În continuare, el a precizat că o să fie multe surprize în lista finală, iar niciun fotbalist nu are locul asigurat pentru EURO 2016: ”Cu siguranță, o să fie foarte multe surprize la lista finală. Din punctul meu de vedere, îi atenționez pe toți jucătorii că sunt într-o competiție deschisă și ei trebuie să dovedească că trebuie să urce în avionul pentru Paris”.

Echipele naționale de fotbal ale României și Spaniei au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, într-un meci amical în cadrul pregătirilor pentru participarea celor două formații la EURO 2016.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.