Urmărire ca-n filme în Bacău. Șofer fără permis, reținut!

0

Un şofer din Bacău a fost urmărit în trafic de poliţişti opt kilometri, după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora. Tânărul de 24 de ani conducea o maşină cu numere false şi nu avea permis. Într-un final, şoferul fugar a fost prins de poliţişti şi încătuşat.

Poliţiştii au pornit în urmărirea tânărului, după ce, acesta a refuzat să oprească la semnalele lor, în timp ce circula pe DN2F. După opt kilometri, tânărul şi-a abandonat maşina şi a încercat sa fugă.

„În acel moment, tânărul a fost imobilizat de către agenţi şi condus la sediul Postului de Poliţie Plopana. Poliţiştii au stabilit că tânărul de 24 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat, plăcuţe montate pe vehicul aparţinând altui autoturism”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narciza Butnaru, potrivit news.ro.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru că a condus fără să aibă permis, dar şi pentru că a circuat cu o maşină neînmatriculată.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.