Gorghiu nu-și va lua concediu pentru creșterea copilului
Copreședintele PNL Alina Gorghiu urmează să nască la sfârșitul lunii mai, dar nu crede că își va lua concediu pentru creșterea copilului.
Întrebată miercuri, la Palatul Parlamentului, dacă s-a gândit cât va sta în concediu pentru creșterea copilului, ea a spus: „Nu m-am gândit în momentul acesta și vă mărturisesc că nu cred că voi sta în concediu”.
În privința proiectului privind indemnizațiile pentru mame, deputatul PNL a spus că impactul bugetar nu este atât de mare, iar Guvernul ar putea face un efort să rezolve această problemă.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 263 de voturi „pentru”, proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că aceasta va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.