„25 de ore de teatru non – stop”
Comedia ‘4 x 4 personaje’ a Teatrului Spiritual București, cu Ioan Gyuri Pascu în distribuție, va deschide sâmbătă, 16 aprilie 2016, de la ora 19:00, ediția a VI-a a Festivalului ’25 de ore de teatru non – stop’, anunță vineri organizatorii.
„Spectacolul are la bază un text scris de Daniela Marin, iar din distribuție fac parte actorii Ioana Ancea, Alice Nicolae, Andrei Roșu și Ioan Gyuri Pascu. Regia și scenografia spectacolului aparțin Danielei Marin. Spectacolul a avut premiera în data de 19 octombrie 2015 la București, iar cele mai recente două reprezentații ale spectacolului au avut loc anul acesta în Canada, în orașele Toronto și Montreal. Spectacolul ‘4 x 4 personaje’ va avea loc la Teatrul Național ‘Radu Stanca’ Sibiu”, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
BIS Teatru Sibiu prezintă trei spectacole în festival, dintre care două premiere. ‘And the winner is…’, ‘Artă’ și ‘Clandestino’ sunt cele trei spectacole pe care compania BIS Teatru Sibiu le prezintă publicului în programul din acest an al festivalului ’25 de ore de teatru non — stop’.
‘Clandestino’, un spectacol plin de umor cu și de Laurențiu Bănescu și Claudiu Fălămaș, va avea premiera națională duminică, 17 aprilie 2016, la ora 1:30., în Atrium Cafe Bistro & Art. Având ca sursă de inspirație primul capitol al romanului ‘O istorie a lumii în 10 capitole’ de Julian Barnes, spectacolul revine asupra uneia dintre cele mai vechi frământări ale individului: eu în ce ‘cabină’ călătoresc pe croaziera vieții? Actorul Laurențiu Bănescu este cunoscut publicului din Sibiu din spectacolul ‘Monoloagele vecinului’, prezentat anul trecut în maratonul teatral sibian.
„Ofer gratuit garsonieră, fără taxe și alte plăți uzuale, unei studente curate și educate. Garsoniera este în zona centrală cu acces la internet wireless, bucătărie mobilată, mașină de spălat, tv, parcare privată la bloc. Repet, acest mesaj se adresează exclusiv unei studente care vrea să își economisească banii de chirie. Detalii și condițiile le discutăm la telefon sau pe whatsapp. De câte ori am citit poate fiecare dintre noi un astfel de anunț într-un ziar de mică publicitate? Ce se ascunde în spatele unui astfel de anunț? În cazul festivalului ’25 de ore de teatru non—stop’ se ascunde un spectacol viu, tânăr, despre tinerețe și situații de viață cu care tinerii se confruntă, un spectacol cu Andrada Grosu, Maria Soilică și Ioan Paraschiv, trei tineri actori care, poate și datorită tinereții lor, redau într-un mod unic, cu foarte mult umor, o realitate dulce — amăruie. Spectacolul ‘And the winner is…’ va avea loc duminică, 17 aprilie 2016, noaptea, de la ora 1:30, în Imperium”, se mai arată în comunicatul de presă.