Fondurile pentru Prima Casă, epuizate de două banci

La o lună şi o săptămână de la pornirea programului, două mari bănci au terminat deja fondurile. Celelalte participante la program mai au la dispoziţie o treime din plafonul total alocat de stat pentru Prima Casă.

În doar o lună şi o săptămână de la pornirea programului Prima Casă, băncile au dat peste 1 miliard de lei din plafonul alocat de Guvern. Au mai rămas 630 de milioane de lei, potrivit datelor obţinute de Digi24 de la Fondul de Garantare. Asta înseamnă că băncile mai pot da credite Prima Casă în valoare de 1,2 miliarde de lei. Banii ar mai ajunge doar pentru două-trei săptămâni, la circa 7.000 de beneficiari, relatează Romaniatv.net.

„Numărul de aplicaţii a fost extrem de mare şi a fost în jur de 1.500 în perioada asta relativ scurtă. Finalizăm în jur de 60-80 de aplicaţii pe zi şi în ritmul ăsta consumăm din fondul de garantare”, spune Cătălin Vasile, director de bancă.

Clientul are şanse maxime să obţină banii pentru credit dacă dosarul său a ajuns la Fondul de Garantare. Se complică situaţia pentru cei care au actele în analiza bancherilor.

„Dacă banca a terminat deja fondurile, ei se vor bloca în ultima etapă înainte de transmiterea la Fond şi vor rămâne acolo până la o nouă alocare, dacă banca la care au dosarul încă are fonduri, atunci dosarul va pleca la Fondul de Garantare, în ordinea în care ajung la etapa aceasta finală”, explică Dragoș Nichifor, broker de credite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.