150 de ani de la înființarea Academiei Române

0

Academia Română marchează luni împlinirea a 150 de ani de la înființare, în cadrul unei în sesiuni solemne, care va avea loc începând cu ora 10,00.

Potrivit unui comunicat al Academiei, la eveniment vor rosti alocuțiuni președintele Klaus Iohannis, principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, patriarhul BOR, Daniel, ministrul Educației, Adrian Curaj.

Din partea academiilor europene vor transmite mesaje acad. Günter Stock — președintele ALLEA — Federația Academiilor Naționale din Europa, acad. Thierry de Montbrial — membru al Academiei de Științe Morale și Politice din Franța, acad. Gheorghe Duca — președintele Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române.

În context aniversar va fi dezvelită placa jubiliară „Academia Română — 150 de ani în serviciul Națiunii Române” și va fi vernisată expoziția „Artiști plastici, membri ai Academiei Române”. Ziua festivă se va încheia la Ateneul Român, unde, începând cu ora 17,00, va avea loc Gala aniversară, care va fi deschisă de președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad. Cu acest prilej, va fi proiectat un film documentar dedicat istoriei Academiei Române, iar Filarmonica „George Enescu” va susține un concert extraordinar. După concert, în foaierul Ateneului Român va fi prezentată expoziția „Un secol și jumătate de viață academică în România”.

Marți, principesa Margareta va oferi un dejun oficial în onoarea membrilor Academiei Române și invitaților din străinătate.

Fondată în 1866, inițial sub numele de Societatea Literară Română, apoi de Societatea Academică Română, instituția, definită drept cel mai înalt for de cultură și știință românesc, primește, în martie 1879, titulatura de Academia Română.

Simbol al spiritualității naționale încă de la înființarea sa, la foarte scurtă vreme după Unirea Principatelor Române, Academia Română se afirmă și continuă să se definească drept nucleul intelectualității românești. Membrii săi sunt personalități științifice recunoscute și apreciate național și internațional, cu o deosebită expertiză în domenii dintre cele mai diverse, de la istorie, filosofie și lingvistică, până la fizică nucleară, chimie, biologie macro și microcelulară, geologie și geodinamică sau agricultură.

Conform statutului său, Academia Română funcționează acum pe trei coordonate, ca for de consacrare și de recunoaștere a meritelor deosebite ale oamenilor de știință, de cultură și de litere din țară; cel mai important pilon al cercetării fundamentale din România, activând deopotrivă în cercetarea aplicată și participant activ în viața societății românești, afirmându-și punctul de vedere în probleme importante pentru țară, cum sunt învățământul, patrimoniul național, identitatea românească, integrarea europeană, calitatea vieții cetățenilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.