Șoc în Brăila. Cinci persoane, omorâte în stația de autobuz!

O tragedie a avut loc luni dimineaţă în Brăila. Cinci persoane au murit după ce au fost lovite în plin de o maşină. Oamenii aşteptau autobuzul în staţie pentru a merge la serviciu.

Soferul este din Braila, are 27 de ani, si se afla in Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Braila. Aici, medicii intampina mari greutati, pentru ca este obez si nu poate intra in Computerul Tomograf. Ce este de remarcat este faptul ca soferul s-a mai prezentat la spital in urma cu aproape jumatate de an prezentand crize comitiale (epileptice), acesta putand fi si motivul producerii accidentului.

Ancheta va stabili daca soferul stia ca este bolnav si care sunt medicii care i-au eliberat actele necesare pentru a se elibera permisul auto.

Accidentul a avut loc pe o şosea aglomerată, într-un cartier mărginaş al Brăilei. Şoferul de 27 de ani conducea o maşină înmatriculată în Bucureşti când, la un moment dat, din cauza vitezei execesive, a pierdut controlul volanului.

În urma impactului, şoferul a ramas incarcerat, iar patru persoane au murit pe loc. A cincea persoană a murit la scurt timp după producerea accidentului, medicii nu i-au mai putut salva viaţa în urma manevrelor de resuscitare.

La fața locului au intervenit echipaje ale ISU și ambulanței, iar polițiștii urmează să stabilească în urma cercetărilor care au fost cauzele exacte ale acestui accident grav.

„Accidentul s-a produs pe o șosea, într-un cartier mărginaș al municipiului Brăila. Imediat după producerea accidentului, am fost informați că trei persoane au decedat pe loc, iar alte două sunt grav rănite, șoferul este încarcerat în mașină, iar o altă persoană este rănită mai ușor. În cazul celor două persoane grav rănite nu s-a mai putut face nimic, numărul decedaților crescând la cinci. Șoferul, în vârstă de 27 de ani, a fost scos din mașină și transportat la spital. Nu este grav rănit. Victima rănită ușor este o femeie de 47 de ani, care se află sub observație la spital”, a declarat lt. col. Stoian.

Circulația în zona producerii accidentului nu a fost oprită, iar polițiștii Serviciului Rutier al IPJ Brăila se află în continuare la fața locului, unde fac cercetări pentru a afla circumstanțele producerii accidentului.

De la începutul anului 2016, s-au produs o serie de astfel de evenimente rutiere soldate cu victime:

13 martie 2016 — șoferul și trei pasageri ai unei autoutilitare au fost răniți, după ce mașina în care circulau a intrat în coliziune cu un TIR, pe raza localității Ileanda din județul Sălaj.

12 martie 2016 — două persoane au murit în urma coliziunii a trei autoturisme pe DN2 (E85), care a avut loc în zona localității Bogdan Vodă, situată la 67 km de municipiul Bacău. O femeie în vârstă de 56 de ani a murit pe loc în urma impactului, iar un bărbat de 57 de ani a decedat imediat ce a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe din Bacău, unde a fost transportat de echipajul unei ambulanțe.

10 martie 2016 — un accident rutier s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, prin coliziunea dintre o autocisternă și un autobuz. Șase persoane, între care doi copii minori, au fost rănite.

27 februarie 2016 — un accident rutier s-a produs pe DN11, în zona comunei Sănduleni, județul Bacău și s-a soldat cu moartea unui tânăr de 22 de ani și rănirea gravă a altor patru persoane cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani. Autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu autocar.

11 februarie 2016 — un accident rutier s-a produs pe șoseaua Giurgiului din Capitală, o femeie fiind lovită mortal de un autoturism, în timp ce șoferul parca mașina.

5 februarie 2016 — un grav accident rutier produs pe DN 1, la Strejnic, județul Prahova, în care au fost implicate un TIR și un autocar, s-a soldat cu cinci morți și 28 de răniți. Autocarul, în care se aflau 33 de oameni, a intrat în coliziune cu o autobasculantă încărcată cu nisip, din primele cercetări reieșind că de vină pentru producerea accidentului ar fi fost șoferul autocarului. La fața locului s-a intervenit cu 22 de ambulanțe ale SAJ și SMURD.

3 februarie 2016 — un accident rutier grav s-a produs pe podul Băneasa, în zona IKEA, din București, în urma căruia au fost rănite patru persoane, între care doi copii de 5 și 6 ani. Accidentul s-a produs din cauza unui șofer care a pierdut controlul volanului autoturismului în care se afla și a intrat într-o mașină care venea din sens opus.

27 ianuarie 2016 — patru persoane au murit și una a fost grav rănită într-un accident rutier pe DN 10 Buzău-Brașov, pe raza localității buzoiene Viperești, autorul accidentului fiind un șofer în vârstă de 71 de ani, care a intrat pe contrasens.

24 ianuarie 2016 — un grav accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs în zona Podului Străulești din Capitală și s-a soldat cu șase răniți. Un autovehicul marca BMW, care circula dinspre Bucureștii Noi spre Restaurantul Doi Cocoși, a pierdut controlul la aproximativ 100 de metri după Podul Străulești, intrând pe contrasens și lovind alte două autoturisme, o Dacia Duster și un Chevrolet.

21 ianuarie 2016 — trei persoane au fost rănite într-un accident de circulație produs pe raza localității Turț, județul Satu Mare.

21 ianuarie 2016 — o persoană a fost rănită într-un accident rutier din Drobeta Turnu Severin, produs la intersecția Bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada George Coșbuc, din cauza vitezei excesive.

20 ianuarie 2016 — o persoană a murit și una a fost rănită, în municipiul Giurgiu, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autocamion cu remorcă pe DN 5 Giurgiu-București și a fost acroșată totodată de un alt autoturism care venea din spate.

18 ianuarie 2016 — o persoană a fost rănită într-un accident în care au fost implicate un microbuz și un autoturism, pe Podul Grant din Capitală.

18 ianuarie 2016 — trei persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini, în județul Sibiu, pe Drumul Național 14, la Slimnic.

16 ianuarie 2016 — un bărbat a decedat, într-un accident pe DN 1D, la ieșirea din Albești spre Ciorani, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.

16 ianuarie 2016 — un tânăr a murit, iar alți trei au fost grav răniți, după ce automobilul cu care călătoreau a intrat într-un copac, pe DJ 220, pe raza localității buzoiene Cochirleanca.

15 ianuarie 2016 — o persoană a murit și alte două au fost rănite, pe DN1, la ieșirea din Alba Iulia, spre Sebeș, într-un accident care a implicat un autotren și două autoturisme.

14 ianuarie 2016 — un tânăr de 25 de ani a murit și alte patru persoane au fost rănite, în accidente rutiere produse în județul Olt.

11 ianuarie 2016 — patru persoane au fost rănite într-un accident pe drumul care face legătura între municipiul Târgu-Jiu și localitatea Dobrița.

10 ianuarie 2016 — trei persoane au murit și alte patru au fost rănite, într-un accident rutier produs în comuna Curtișoara, la câțiva kilometri de municipiul Slatina, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat peste fundația unei case.

9 ianuarie 2016 — trei persoane au fost rănite la Hârșova, după ce o mașină a Poliției, care se deplasa de la București la Constanța, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

7 ianuarie 2016 — un bărbat, cetățean francez, și o femeie au fost răniți într-un accident rutier produs pe DN 2, în zona localității Obrejița, județul Vrancea.

4 ianuarie 2016 — o persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident rutier produs pe DN 2, pe raza localității buzoiene Limpeziș, după ce un autoturism oprit în afara părții carosabile a fost lovit din spate de un altul.

3 ianuarie 2016 — o persoană a murit și alte șase au fost rănite pe DN 17, în localitatea Șieu Măgheruș din județul Bistrița-Năsăud, după ce șoferul unui autoturism a încercat să efectueze o depășire, moment în care a acroșat mașina aflată în fața sa, după care a ciocnit o altă mașină care circula regulamentar din sens opus.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.