Legea dării în plată, la votul deputaților juriști

Deputaţii din Comisia juridică se reunesc, marţi, să voteze legea dării în plată, care permite să dai casa şi să stingi datoria pe care o ai la bancă, după ce la dezbaterile de săptămâna trecută au discutat forma finală a legii, dar nu au stabilit nimic nou faţă de ceea ce se ştia.

„La ora 12.30 intra la vot in Comisia Juridica Legea darii in plata. Este ultimul act inaintea votului final. Desi unii si-au pierdut rabdarea si mai ales increderea, vreau sa va asigur ca eu voi duce lupta mea pana la capat ca sa scoatem o lege buna, cat mai rapid aplicabila! Suntem la un pas de reusita!”, a scris pe Facebook initiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, potrivit hotnews.ro.

Legea darii in plata va cuprinde un plafon (nu de 100.000 de euro, ci de 250.000 de euro), iar Programul Prima Casa va fi eliminat din proiect, spune initiatorul legii, Daniel Zamfir. Acesta considera ca legea trebuie sa se aplice si creditelor de nevoi personale cu ipoteca, in pofida criticilor venite din partea Bancii Nationale si a bancilor comerciale. Dar, in privinta acestui aspect nu s-a ajuns inca la un acord.

Legea s-a discutat luni de zile mai ales cu argumente emotionale decat cu cele logice si economice. S-au trimis in total 327 opinii din partea diferitelor parti implicate in privinta acestui proiect.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.