Accident în Vâlcea. Fetiță, spulberată de o ambulanță!

Un accident grav a avut loc joi în Râmnicu Vâlcea. O fetiţă de 7 ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost spulberată de o ambulanţă pe trecerea de pietoni. Copila este în comă, iar în aceste momente medicii se luptă să o salveze şi să o aducă în Capitală cu un elicopter.

Accidentul a avut loc la ieşire din Râmnicu Vâlcea. Fetiţa de doar şapte ani alerga pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost lovită în plin de ambulanţa, care se deplasa de la Sibiu spre Bucureşti.

Potrivit martorilor, ambulanţa avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase în momentul în care a lovit-o pe copilă, scrie voceavalcii.ro.

În urma impactului, fetiţa a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele de producere a accidentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.