Iohannis, despre remanierea Guvernului Cioloș

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că din punctul său de vedere lucrurile funcţionează în Guvern, dar i-a lăsat premierului libertatea să-şi aleagă echipa, iar prim-ministrul are în continuare această libertate de a decide când crede de cuviinţă să schimbe ceva.

„O posibilă remaniere este doar decizia primului ministru”, a subliniat Iohannis, care a adăugat că „lucrurile funcţionează”, în ceea ce priveşte activitatea guvernului. Când va considera că este nevoie de schimbarea cuiva din Guvern nu va fi nicio problemă tehnică de a schimba, a mai spus şeful statului despre o eventuală remaniere despre care se vorbeşte momentan doar pe surse.

Şeful statului a precizat că avem creştere economică, iar aceasta nu se mai datorează doar guvernelor anterioare, ci şi acestui guvern.

Primul ministru remaniat din Guvernul Cioloş ar putea fi Ana Costea de la Ministerul Muncii, conform unor surse politice citate de România TV. Se pare că unul din motivele pentru care ar putea fi debarcată este legea salarizării.

De asemenea, pe lista miniştrilor care se află pe lista neagră se află şi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Cei doi miniştri ar putea pleca din Guvern, imediat după Paşti, au declarat pentru News.ro, surse guvernamentale, care au precizat că nu va fi vorba de o revocare din funcţie, ci cel mai probabil de demisii.

Nici ministrul Mediului, respectiv cel al Justiției nu se simt foarte confortabil, ambii fiind, se pare, pe lista remaniaților. De altfel, abuzurile ministrului Mediului la adresa Romsilva sunt de netolerat într-un stat de drept.

Klaus Iohannis a evidenţiat datele macro care caracterizează România la momentul actual, dar a punctat faptul că există foarte mulţi români cărora nu le merge bine. „Sunt multi oameni care nu sunt multumiti de sistemul sanitar, de faptul ca nu au oportunităţi de joburi, iar toate aceste neajunsuri la nivel micro induc o stare de nemulţumire. Omul obisnuit care intampina problemele de mai sus nu se poate hrani cu datele macro”, a punctat şeful statului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.