Noul președinte al Republicii Kosovo a depus jurământul

0

Noul președinte al Republicii Kosovo, Hashim Thaci, a depus jurământul în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi în parlamentul de la Pristina care a fost boicotată de către opoziția kosovară, relatează agenția macedoneană de presă MIA.

Hashim Thaci (47 de ani), care o înlocuiește la conducerea țării pe Atifete Jahjaga, a fost ales de către parlament pe 26 februarie, în absența aproape a tuturor parlamentarilor opoziției, care au încercat anterior să perturbe votul cu gaze lacrimogene.

La începutul acestei săptămâni, Curtea Constituțională a respins o cerere a opoziției de a invalida alegerea lui Thaci, motivând că nu au fost găsite dovezi referitoare la nereguli, potrivit Agerpres.

În mai multe orașe din Kosovo au fost expuse afișe de către opoziție împotriva alegerii lui Thaci.

Opoziția a perturbat activitatea parlamentului începând din septembrie 2015 pentru a protesta îndeosebi față de un acord între Pristina și Belgrad care le oferă mai multe puteri etnicilor sârbi din Kosovo.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.