Explozie devastatoare într-un bloc din Turnu Severin

0

Clipe de panică într-un bloc din Drobeta Turnu Severin, după o explozie puternică. Un apartament a fost pur şi simplu aruncat în aer. Proprietarii, doi pensionari, au ajuns la spital cu arsuri.

O explozie a avut loc marţi în jurul prânzului, într-un bloc din Drobeta Turnu Severin. Deflagrația s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei scurgeri de gaze.

În momentul producerii exoploziei înj locuinţă se aflau doi pensionari, soţ şi soţie. Ambii bătrâni, cu vârste de 73 şi, respectiv, 71 de ani, au fost răniţi. Locatarii spun că au auzit un zgomot puternic şi apoi geamurile de la apartament prăbuşindu-se în spatele blocului. Abia şi-au revenit din sperietură şi apoi au aflat că explozia s-a produs în apartamentul soţilor Alexandra(71 de ani) şi Gheorghe Ciocoteală (73 de ani).

Se pare că focul unui ochi al aragazului s-ar fi stins din cauza curentului produs de la geamul deschis, iar explozia s-a produs pe fondul acestei acumulări de gaze.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.