Munteanu, despre candidatura la Primăria Capitalei

0

Marian Munteanu consideră că desemnarea sa de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei reprezintă un „act de curaj”. Munteanu a devenit cunoscut după ce, în timpul demonstraţiei studenţeşti din Piaţa Universităţii din iunie 1990, un miner a încercat să îl decapiteze cu o secure şi a stat patru zile în comă. În 2000, el a fost propus candidat la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Naţional Român, condus de Virgil Măgureanu.

„Simpla invocare a mea în această discuție este o onoare pentru mine. Am un respect deosebit pentru PNL — un mare partid al istoriei noastre și văd în această posibilitate o deschidere până acum în istoria politică recentă față de societatea civilă. Văd un început al unui parteneriat între un partid — PNL — și organizațiile societății civile, care să ducă la o primenire reală a vieții noastre politice. Este un act de curaj, un act de responsabilitate”, a spus Munteanu în ședința Biroului Politic Național al PNL.

El a mulțumit conducerii PNL pentru încrederea acordată, subliniind că se simte profund legat de bucureșteni.

„Vă mărturisesc că sunt profund legat de bucureșteni dintotdeauna. Poate cele mai tulburătoare momente din viața mea le-am trăit în acest oraș alături de bucureșteni, împreună cu ei. Doresc să ajut atât cât îmi stă în puteri pentru a găsi o soluție de a stopa revirimentul periculos al societății noastre către eventuale zone ale trecutului. Am toată disponibilitatea pentru a găsi cea mai potrivită formulă ca societatea civilă activă, oamenii care doresc binele Bucureștiului să poată fi reprezentați în acest context. Am nădejdea că dvs, în calitate de lideri politici și conducători ai PNL, veți ști să găsiți cele mai bune soluții pentru a deschide acest parteneriat în formule care să ducă la implementarea cât mai bună a intereselor bucureștenilor și a cetățenilor României. Vă mulțumesc și Doamne ajută!”, a conchis Munteanu.

„Aveam de ales între o candidatură politică şi varianta la care am mai apelat o dată în campania pentru prezidenţiale, cu dimensiune tehnocrată. Este alegerea perfectă. Este un candidat fanion. Nimeni nu cred că nu ştie la acest moment cine este Marian Munteanu, ce a făcut”, a declarat Alina Gorghiu.

PNL a dorit să marcheze momentul retragerii lui Ludovic Orban din cursa pentru Primăria Capitalei printr-o schimbare „radicală” de opțiune și să aleagă o soluție de candidat din societatea civilă, propunerea lui Marian Munteanu fiind rezultatul unei atente evaluări, a declarat președintele PNL București, Cătălin Predoiu.

„Evenimentele de ieri au schimbat în mod dramatic modul în care organizația București trebuie să evolueze în contextul alegerilor locale. (…) Până ieri nici eu, nici colegii aici de față nu am avut alte opțiuni decât să mergem pe o soluție politică la această candidatură. Din păcate, evenimentul de ieri a readus în discuție o problemă reală la nivelul societății, respectiv fractura de credibilitate între public, electorat și mediul politic în general. A readus în discuție nevoia de a da un răspuns cerințelor formulate de cetățeni în nenumărate rânduri în stradă. De aceea, decizia pe care am avut-o în față a luat în calcul, pe lângă opțiunea politică clasică, și opțiunea de a merge cu un candidat din zona societății civile care să răspundă acestor cerințe ale electoratului”, a afirmat Predoiu.

El a adăugat că PNL a avut și are la dispoziție oameni care își pot asuma oricând responsabilități, însă s-a decis să se meargă pe soluția unui candidat din societatea civilă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.