Senatoarea Doina Tudor, trimisă în judecată

0

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe senatoarea Doina Tudor, pentru complicitate la luare de mită, în dosarul privind favorizarea unei firme de asigurări.

În dosar au mai fost deferiți Justiției fostul ei soț, Daniel George Tudor, președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și, sub control judiciar, Ovidiu Marian, secretar general al Senatului la data comiterii faptei, pentru trafic de influență, relatează Romaniatv.net.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada martie — mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Ovidiu Marian a pretins de la acționarul majoritar al firmei respective (denunțător în cauză), pentru Daniel Tudor, suma de 3.000.000 de euro.

„Ovidiu Marian a susținut că are influență asupra președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu. Concret, Daniel Tudor trebuia să depună diligențele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Din suma de bani inițial pretinsă, inculpatul Marian a primit efectiv 500.000 euro, din care și-a însușit 200.000 de euro”, susțin procurorii.

DNA precizează că restul de 300.000 euro au fost remiși lui Daniel Tudor în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două, în mod indirect, prin intermediul soției sale Doina Tudor, care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența, cât și scopul pentru care erau remise.

„În urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății”, se mai spune în comunicatul citat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei și valută, prezente și viitoare, din conturile deschise pe numele lui Daniel Tudor, până la concurența sumei de 300.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.