Steaua, revenire spectaculoasă în Liga I la handbal

0

CSA Steaua Alexandrion București și-a schimbat complet înfățișarea în doar câteva luni de zile. Salvată în ultimul moment de la retrogradare în finalul sezonului trecut, echipa a ajuns ca în acest an competițional să conteze din nou cu adevărat în handbalul masculin românesc.

Echipa condusă de Ovidiu Mihăilă a terminat prima parte a campionatului pe poziția a patra, este calificată în Final Four-ul Cupei României și are șanse de a obține biletele pentru Europa după șase sezoane, relatează Romaniatv.net.

Misiunea steliștilor din sezonul trecut s-a dovedit a fi una infernală, în ciuda unui tur de campionat bun, terminat pe poziția a opta. Au urmat înfrângeri pe linie în partea a doua a sezonului, care au trimis Steaua în play-out și mai apoi la barajul de menținere în primul eșalon.

„Anul trecut am avut o primă parte de campionat bună, dar a venit acel retur cu multe accidentări, cu probleme la echipă și poate nu am știut să gestionăm acea situație. Ne-am salvat la baraj și important e că am reușit să continuăm în prima ligă”,  este de părere Ionuț Georgescu.

CSA Steaua Alexandrion a trecut prin schimbări majore în vară, transferând nu mai puțin de zece jucători noi. Practic, din formația de anul trecut au rămas doar Ionuț Georgescu, Andrei Cian, Marius Szoke, Daniel Stanciu și Valentin Petrilă, iar acest lucru a cântărit decisiv în rezultatele înregistrate până acum de gruparea roș-albastră.

„Față de anul trecut suntem mai experimentați, asta și datorită jucătorilor care au venit în vară și care s-au integrat bine. În plus, a explodat și Szoke, care a făcut un sezon foarte bun și se vede că e într-un real progres”,  afirmă căpitanul echipei.

În semifinalele Cupei României, CSA Steaua Alexandrion București o va întâlni pe AHC Dunărea Călărași, într-o partidă programată vineri, iar pentru un loc în primele patru în campionat se va lupta cu Politehnica Timișoara.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.