Tupeu: Popescu Piedone vrea, din nou, primar la Sectorul 4

0

Cristian Popescu Piedone şi-a depus, miercuri dimineaţă, candidatura la Primăria Sector 4. Fostul edil s-a înscris oficial la biroul de circumscripţie. Potrivit România TV, el a venit insoțit de băiat și fata sa și a depus dublul semnăturilor necesare pentru înscrierea candidaturii – 5076 semnături.

Popescu candidează la Primăria Sectorului 4 în calitate de candidat independent. Fostul edil a demisionat de la primărie în urma scandalului Colectiv. În acest moment Cristian Popescu Piedone are în toate sondajele de opinie în jur de 80% din opțiunile electoratului.

„Astazi am facut un pas care nu mi-a fost usor: mi-am depus candidatura pentru Primaria Sectorului 4. Singurii care au fost prezenti alaturi de mine au fost copiii mei: Ana si Vlad, pentru ca familia mi-a oferit sprijinul de care aveam nevoie si mi-a dat curajul de a merge mai departe.

Am trecut printr-o perioada tulbure, care poate ca nu s-a terminat. Ca un bun crestin ortodox, ii sunt recunoscator lui Dumnezeu ca in toata aceasta perioada am intalnit pe strada, in parc, in magazine, oameni care mi-au amintit ce reprezint pentru ei. Va sunt recunoscator voua pentru ca, atunci cand ne-am intalnit, ori in mesajele pe care mi le-ati trimis chiar aici, pe facebook, mi-ati spus ca ma apreciati pentru ce am facut in sectorul nostru. Dar mi-ati spus si ceva care m-a durut: m-ati intrebat de ce nu mai fac nimic pentru voi, de ce v-am parasit?

Raspunsul este simplu si complicat in acelasi timp. Am hotarat atunci sa plec pentru ca era cel mai omenesc si sincer gest. Sunt si eu om si sufar cand vad suferinta. Astept ca justitia sa isi spuna cuvantul. Am incredere in justitie. Sa o lasam sa isi faca treaba. Dreptatea se dezbate in fata judecatorilor, nu in strada sau la televizor.

M-am gandit mult in ultimele luni la cine sunt si ce sunt eu capabil sa ofer mai departe comunitatii care mi-a aratat atat de multa incredere. M-am gandit cum imi pot repara onoarea de om. Voi mi-ati dat raspunsul: sa continuam impreuna ceea ce am inceput. Mi-ati spus ca vreti sa va luati primaria inapoi. Mi-ati spus ca nu v-am dezamagit si nu vreau sa o fac nici acum. De ce sa nu imi pun experienta in slujba dumneavoastra?

De aceea doresc sa va multumesc pentru sprijinul constant pe care mi l-ati aratat in ultimii 8 ani, si in special in ultima perioada, aratandu-va ca nu va parasesc. Voi decideti daca merit in continuare sa am grija de Sectorul 4, de care imi pasa, in care m-am nascut si in care locuiesc si traiesc. Pana la urma, este dreptul constitutional al oricarui cetatean de a candida. Si este dreptul vostru, al locuitorilor Sectorului 4, de a alege. Nu este nevoie sa iesiti in strada pentru a decide cine merita sa fie primar. Este suficient sa votati.

Ma cunoasteti toti. Nu am fost niciodata un om de partid si nu am depins de partide. De aceea candidez independent. Inainte de toate sunt om si sunt in slujba oamenilor. Am vazut toti de ce sunt capabile partidele.

Stiu ca va urma o campanie murdara, poate si cu atacuri la persoana. Eu, asa cum v-am obisnuit, nu voi ataca pe nimeni. Vor incerca sa ma calce in picioare si sa ma invinuiasca de toate relele. Au mai facut-o. Dar mai stiu ca, in fata cuvintelor urate, faptele sunt cele care conteaza. Si asta imi da putere sa merg mai departe, alaturi de voi”, a scris Cristian Popescu Piedone pe pagina de Facebook.

Ziua de 30 octombrie va ramane, cu siguranta, drept una dintre cele mai negre din istoria Romaniei. Un incendiu de proportii a izbucnit in clubul Colectiv din Capitala, iar bilantul tragediei este de-a dreptul zguduitor: 67 de persoane si-au pierdut viata si alte 15 lupta clipa de clipa pentru supravietuire. Imediat dupa tragedie, s-a descoperit ca localul nu avea aprobare de la ISU, asa ca mai multe persoane au fost trase la raspundere.

Printre ei s-a numarat si Cristian Popescu Piedone, care a semnat actele de functionare ale Colectiv, fara sa verifice daca exista aprobare de la pompieri. El a fost si arestat, insa mai apoi i s-a dat drumul din arest.

După acea tragedie, viata fostului primar s-a schimbat radical, iar toate aceste necazuri l-au imbolnavit de inima. Pentru o perioadă, el s-a retras in vila sa alaturi de familie si nu a mai fost vazut in public.

El are un suflet mare, asta nu e un secret pentru nimeni. L-a daramat faptul ca atatia tineri au murit. Si Piedone are doi copii, care merg in club. In plus, toata viata i-a fost distrusa, toata cariera, risca si sa petreaca ani buni dupa gratii. Il omoara gandul ca ar putea face puscarie. Plange, nu prea mananca, nu se odihneste, ia calmante pentru a se linisti. Este o perioada cumplita. Este consiliat de un psiholog pentru ca nu poate asimila ceea ce s-a intamplat, ca are si el o parte de vina pentru moartea atator suflete. Are inclusiv cosmaruri. A luat calea bisericii, se roaga mult, merge la manastiri”, a declarat un apropiat al acestuia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.