Cioloș, despre legea salarizării unitare

Dacian Cioloş a declarat, joi, la Ploieşti că va continua discuţiile cu sindicatele în ceea ce priveşte legea salarizării. Premierul a spus că intenţia guvernului este de a găsi o soluţie care să fie acceptată de ambele părţi.

„Vom continua discuţiile cu sindicatele. Aşa cum am mai spus-o, intenţia noastră este să găsim o soluţie care să fie acceptată şi de sindicate şi care să fie fezabilă pentru stat din punct de vedere bugetar, şi sigur din punct de vedere legal”, a declarat premierul.

Dacian Cioloş a spus că va încerca să corecteze anumite disfuncţionalităţi care există în sistemul bugetar şi de asemenea a invitat sindicatele la noi negocieri:

„Noi am avut o analiză a ceea ce am putea face pe o perioadă de câţiva ani de zile, am studiat şi posibilitatea aceasta a unor ordonanţe de urgenţă pe un an de zile acolo unde ne putem angaja cu bugetul pe care putem să îl punem la dispoziţie, în primul rând pentru a corecta anumite disfuncţionalităţi în sistemul de salarizare bugetară, ăsta e principalul obiectiv şi vom continua discuţiile. Încă de săptămâna viitoare o să invit sindicatele la o discuţie pentru a găsi împreună o soluţie”, a spus Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş a evitat să spună dacă va exista o demisie a ministrului Muncii după ce Guvernul a retras OUG privind salarizarea.

Prim-ministrul a participat la inaugurarea fabricii de ștergătoare auto a Federal-Mogul Motorparts, amplasată în Ariceștii Rahtivani.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.