Alpiq Romindustries pierde irevocabil procesul cu EURO INSOL

Prin decizia Curții de Apel București pronunțată joi, 14 aprilie 2016 în dosarul nr. 31379/3/2012* a fost respins recursul Alpiq Romindustries împotriva sentinței prin care Tribunalul București i-a respins traderului contestația împotriva măsurii administratorului judiciar EURO INSOL de denunțare a contractului de vânzare a energiei electrice nr. 39CE/29.11.2004.

Amintim că acest trader de energie a mai pierdut un proces cu Hidroelectrica în luna februarie, când, prin sentința 1040 din 12 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București în dosarul 36549/3/2012*, i-au fost respinse despăgubiri de 527.790.918,03 lei.

Administratorul judiciar Euro Insol a luat măsura denunțării contractului încheiat cu Alpiq Romindustries, constatând că acest contract generase doar în perioada 2006 – 31 Mai 2012 o pierdere de aproximativ 422.034.773 lei, astfel cum s-a evidențiat în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a companiei.

Din energia disponibilizată prin denunțarea acestui contract pagubos Hidroelectrica a obținut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 220 milioane lei.

Traderul de energie a fost obligat și la suportarea cheltuielilor de judecată în sumă de 58.762 lei, reprezentând onorarii avocați.

Prin decizia menționată, Curtea de Apel București confirmă încă o dată că măsura denunțării contractelor bilaterale derulate între Hidroelectrica și traderii de energie a fost una legală și temeinică, fiind justificată de pierderile imense suferite de Hidroelectrica prin încheierea și executarea acestor contracte.

Euro Insol și Hidroelectrica au fost apărate în instanță de avocații de la Borza și Asociații, respectiv Stănescu, Milos, Dumitru & Asociatii. Alpiq Romindustries a fost reprezentată de avocații de la casa de avocatura Schoenherr.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.