Românii nu vor imigranți în țară!
Un sondaj recent INSCOP arată că 84,6% dintre români nu sunt de acord cu stabilirea în România a refugiaţilor şi imigranţilor.
Potrivit sondajului citat, 84,6% dintre români declară că nu sunt de acord ca refugiații/ imigranții să se stabilească în România (față de 80,2% în noiembrie 2015 și 65,3% în septembrie 2015), în timp ce 11% își exprimă acordul cu o asemenea perspectivă (față de 16,1% în noiembrie 2015 și 26,5% în septembrie 2015). Procentul celor care nu știu sau nu răspund este de 4,3% în martie (față de 3,7% în noiembrie 2015 și 8,2% în septembrie 2015), relatează Romaniatv.net.
Barometrul INSCOP arată că 88,3% dintre cei chestionați afirmă că nu sunt de acord ca refugiații/ imigranții să se stabilească sau să fie găzduiți în localitatea lor (față de 81,9% în noiembrie 2015 și 67,1% în septembrie 2015), în timp ce 7,7% sunt de acord (față de 14,2% în noiembrie 2015 și 24,4% în septembrie 2015). Opțiunea ‘nu știu’ sau ‘nu răspund la întrebare’ a fost aleasă de 3,9% dintre cei chestionați (față de 3,9% în noiembrie 2015 și 8,5% în septembrie 2015), potrivit Agerpres.
Barometrul „INSCOP — Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda ‘Adevărul’ în perioada 21 — 28 martie. Volumul eșantionului a fost de 1.063 persoane și este reprezentativ pentru populația majoră a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.