Mugur Isărescu poate fi demis de Parlament!

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu trebuie să prezinte până la data de 30 iunie 2017 raportul anual al instituţiei pe anul precedent, iar respingerea acestuia de către plenul reunit al celor două Camere atrage demiterea de drept al Consiliului de Administraţie al BNR, se arată într-un proiect de lege de modificare a Legii 312/2004 depus, luni, la Parlament de senatoarea ALDE Cristiana Anghel, transmite news.ro. Totodată, numirile membrilor Consiliului de Administraţie al BNR se fac pe o perioadă de cinci ani, fără posibilitatea reînnoirii mandatului.

Potrivit proiectului, raportul anual al BNR cuprinde activităţile instituţiei, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit. De asemenea, în proiect este prevăzut că revocarea din funcţie a oricărui membru al CA al BNR se face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere.

Potrivit legislaţiei în vigoare, revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului se face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere, dacă acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave.

Totodată, numirile membrilor Consiliului de Administraţie al BNR se fac pe o perioadă de cinci ani, fără posibilitatea reînnoirii mandatului.

În expunerea de motive, iniţiatoarea susţine că membrii CA al BNR au un statut privilegiat. „Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale au un statut privilegiat. Banca Naţională a României este «stat în stat». Parlamentul României trebuie să repună statutul BNR pe făgaşul normal, constituţional (…) Cu toate că BNR, în calitate de autoritate administrativă autonomă se bucură de o personalitate juridică, guvernatorul având calitatea de ordonator principal de credit, autonomia acesteia nu este absolută, având în vedere obligaţia de a prezenta rapoarte în faţa Parlamentului, care, la rândul său, ar trebui în anumite condiţii să poată revoca membrii Consiliului de Administraţie„, se arată în expunerea de motive.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.