Patriarhul Daniel, motiv de scandal la Politehnica București
Membri ai Senatului Universităţii Politehnice Bucureşti susţin că nu au asistat la discuţii cu privire la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel, neavând cunoştinţă despre o decizie în acest sens. Preşedintele forului, Ecaterina Andronescu, spune că hotărârea a fost luată înaintea unui eveniment organizat de universitate în 2013 şi că în zilele următoare va prezenta documentele.
Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel, care iniţial era programată să se desfăşoare în Sala Senatului de la Rectoratul universităţii, a fost mutată pe ultima sută de metri la reşedinţa patriarhală. Biroul de presa al Patriarhiei a explicat schimbarea invocand „motive personale”.
Conform Hotnews, unii dintre studenţi au cerut explicaţii reprezentanţilor din Senatul UPB, care, la rândul lor, au cerut răspunsuri conducerii forului. „Sunt membru de 2 ani şi nu am asistat la aşa ceva. Hotărârea e mai veche de atât”, a declarat Daniel Floarea, unul dintre studenţii membri în Senatul UPB.
Întrebat dacă membrii Senatului UPB au fost informaţi cu privire la data luării acestei hotărâri, Daniel Floarea a precizat că deocamdată nu, dar că preşedinta Senatului UPB, Ecaterina Andronescu, le-a transmis că o să le prezinte actele respective.
Cătălin Popa, membru în Senatul UPB până în urmă cu câteva săptămâni, a spus şi el că în cei doi ani în care şi-a reprezentat colegii in forul universităţii, nu a luat parte la discuţii pe tema acordării titlului de Doctor Honoris Causa şefului Bisericii Ortodoxe Române.
Ecaterina Andronescu a declarat, pentru HotNews.ro, că va avea o întâlnire cu membrii Senatului în urmatoarele zile şi că va căuta în registrul cu procese verbale datele de înregistrare ale şedinţei în care s-a luat această decizie.
Ecaterina Andronescu spune că decizia a fost luată în Senatul UPB cu ocazia pregatirii unui eveniment din octombrie 2013, când Politehnica a sărbătorit 195 de ani de la primele cursuri de inginerie din România şi că Patriarhul a refuzat să primească titlul la acea dată.