Spectacol anulat la ONB. Angajații au cântat Corul Sclavilor!
Câteva sute de artişti, balerini, instrumentişti şi angajaţi din cadrul departamentelor de administraţie şi tehnic ale Operei Naţionale Bucureşti au participat miercuri la un protest spontan în Sala Mare a instituţiei, după repunerea în funcţia de director general interimar a lui George Călin, înlăturat în urmă cu două săptămâni, ca urmare a unor nereguli scoase la iveală de Corpul de Control al Guvernului şi de Curtea de Conturi. Protestul a fost declanşat după ce ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, îi convocase pe toţi angajaţii la ora 15.00 la o întâlnire, dar nu s-a mai prezentat şi şi-a anunţat decizia privind echipa de conducere pe pagina de Facebook.
Angajaţii Operei Naţionale Bucureşti i-au adresat, public, câteva întrebări lui Vlad Alexandrescu, printre care aceea dacă au fost respectate legile ţării, atunci când în funcţii de conducere au ajuns persoane care nu ştiu limba română, deşi aceasta este o condiţie obligatorie pentru înscrierea la un concurs sau examen pentru promovarea într-o funcţie vacantă, şi nu şi-au completat declaraţiile de avere şi interese, relatează Romaniatv.net.
Protestul a continuat mai multe ore, iar spectacolul de a ora 19.00 nu s-a mai ţinut, cu toate că publicul a început să vină. Chiar şi o mare parte a spectatorilor prezenţi la ONB pentru a vedea „Falstaff” s-a alăturat protestului spontan al artiştilor şi celorlalţi angajaţi, aplaudându-i pe artişti. În aşteptarea ministrului, artiştii ONB au intrerpretat „Corul Sclavilor”, din opera „Nabucco”, de Giuseppe Verdi.
Înainte de ora 19.00, conducerea proaspăt numită a ONB a anunţat că spectacolul „Falstaff” nu se va ţine şi că va lua măsuri împotriva celor responsabili de protestul de miercuri. Avertismentul le-a fost comunicat şi celor aflaţi în sala de spectacol: „Astăzi, începând cu ora 15:00, o parte din personalul Operei Naționale București și domnul Tiberiu Soare, împreună cu persoane din afara instituției invitate special la protest, au ocupat scena și sala de spectacole, susținând discursuri, acordând interviuri reprezentanților presei și făcând revendicări care nu țin de competența managementului. Având în vedere refuzul celor prezenți la manifestare de a elibera sala de spectacole și scena, în primă instanță întrucât era necesară desfășurarea repetiției tehnice, iar ulterior pentru a permite primirea spectatorilor, desfășurarea reprezentației din această seară a spectacolului „Falstaff” a devenit imposibilă. Le mulțumim tuturor celor care au trimis în ultimele săptămâni numeroase mesaje de susținere față de actul artistic de performanță și care și-au manifestat în mod obiectiv, sincer și între limitele bunului simț punctul de vedere cu privire la activitatea actuală și potențială a Operei Naționale București. Regretăm profund imposibilitatea desfășurării în condiții normale a programului anunțat de spectacole al instituției și menționăm că vom lua măsurile impuse de lege în legătură cu cei responsabili„.
În cursul serii, ministrul Vlad Alexandrescu a declarat pentru News.ro că nu a mai mers la întâlnirea de la ONB deoarece a fost informat cu privire la existenţa unei „contramanifestaţii”. În schimb, dirijorul Tiberiu Soare, eliberat marţi seară din funcţia de director adjunct al ONB, le-a transmis colegilor că a primit un telefon de la Minister, unde, joi dimineaţă a fost invitată o delegaţie formată din 7 oameni pentru discuţii.
Johan Kobborg a postat, la rândul său, pe Facebook un mesaj în care spune că nu „s-a făcut dreptate”.
„Mulţumesc tuturor celor care m-aţi susţinut în această perioadă dificilă… Nu mai este vorba despre prezenţa mea sau nu, acesta fiind şi motivul pentru care nu am plecat imediat, deoarece nici eu, nici noi, nu puteam permite ca această instituţie să se întoarcă la felul cum funcţiona înainte şi asta, de dragul artiştilor şi al viitorului vieţii culturale româneşti. Dreptatea a învins… Am venit la ONB pentru oamenii buni de aici şi voi lăsa ONB doar în mâinile altora oameni buni. Dar până când acea zi va veni, sunt din nou aici, m-am întors! Răul a fost făcut, dar vom reconstrui şi vom continua ceea ce am început cu încă şi mai multă pasiune. Acum voi lăsa disputele deoparte şi mă voi întoarce la lucrul pentru care trăiesc cu adevărat. Arta”, a scris Johan Kobborg.