Expoziție de pictură, la Palatul Parlamentului

O expoziție de pictură cu lucrări realizate de 13 artiști contemporani din Turcia a fost vernisată vineri la Palatul Parlamentului.

„Am organizat această expoziție frumoasă pentru a prezenta aici, la București, arta contemporană turcă. Am primit la București 13 artiști cu 26 de exponate. Așa cum se știe, poporul turc și poporul român sunt foarte apropiate din punct de vedere cultural și se înțeleg foarte bine, iar ceea ce am încercat să fac prin această expoziție a fost să prezint, în România, arta contemporană turcă”, a declarat, pentru Agerpres, ambasadorul Turciei în România, Koray Ertaș, prezent la eveniment.

El a precizat că cei 13 artiști prezenți în expoziție reprezintă școli de artă diferite din mai multe zone ale Turciei.

„Cei 13 artiști prezenți astăzi la această expoziție provin din zone diferite ale Turciei, reprezentând diferite școli de artă, motiv pentru care fiecare dintre ei aduce o parte a culturii și un punct de vedere diferit reprezentând zona din care vin. Printre cei 13 artiști se află și o persoană cu dizabilități (n.r. — Ahmet Yeșil), o persoană celebră în Turcia. Artistul vine din zona Mersin, care este un oraș la Marea Mediterană, și prezența lui la această expoziție este un exemplu de ambiție de a merge mai departe”, a afirmat ambasadorul.

Ahmet Yeșil, cel mai în vârstă artist turc care expune la București, a susținut, în deschiderea expoziției, că „arta este singurul canal de comunicare care se adresează tuturor oamenilor”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.