Avioanele invizibile F22 Raptor au ajuns în România

0

Două avioane F22 Raptor au aterizat luni pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, în cadrul exercițiului Atlantic Resolve. Statele Unite continuă să ceară ţirilor NATO să-şi sporească bugetele de apărare la nivelul minim convenit de 2% din PIB.

„În premieră în România, avionul de luptă de ultimă generație F-22 Raptor, al US Air Force Europe, a ajuns astăzi la Baza Militară Mihail Kogălniceanu”, a anunţat Ambasada SUA la Bucureşti pe pagina de Facebook.

F-22 Raptor, cel mai avansat avion de luptă din lume, face prima sa vizită din Europa de sud-est în România, pentru că această țară și SUA au o cooperare puternică, atât la nivel bilateral, cât și ca aliați în cadrul NATO, a declarat, luni, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, la baza aeriană Mihai Kogălniceanu din Constanța.

Hans Klemm a amintit că cele două state au un „parteneriat puternic” și pe teatre de operații îndepărtate, cum ar fi cele din Kosovo și Bosnia, în trecut, și teatrul de operații din Afganistan, în prezent.

Cele două avioane de vânătoare urmează să părăsească țara noastră tot în cursul zilei de luni.

Generalul american Timothy M. Ray comandantul Armatei a III-a a Aerului din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, a declarat, luni, că avioanele F-22 care au venit la baza militară „Mihail Kogălniceanu” se află în România pentru a-i asigura pe aliații NATO de angajamentul asumat de Statele Unite, dar și datorită relației bilaterale puternice cu autoritățile de la București.

„Avioanele F-22 vor fi aici doar azi, dar în Europa vor fi pentru câteva luni. Se vor deplasa pe tot continentul în locuri în care vom anunța când vor veni, nu înainte. (…) Tocmai au terminat exerciții comune cu britanicii și francezii. (…) Scopul pentru care au venit aici este în primul rând de a-i reasigura pe aliații noștri de angajamentul nostru și de relația bilaterală strânsă cu românii”, a declarat generalul, la baza „Mihail Kogălniceanu”.

Potrivit oficialului american, avioanele F-22 Raptor merg prin toată Europa, acolo unde există state aliate, în cadrul unui exercițiu antrenament, pentru a constata cum poate opera această aeronavă în cele mai bune condiții în diferite zone.

Cele două avioane de vânătoare urmează să părăsească țara noastră tot în cursul zilei de luni. Ele au venit din Marea Britanie, urmând să se întoarcă tot acolo. Potrivit piloților, aeronavele au făcut 3 ore din Marea Britanie până în România.

Avioanele F 22 Raptor se află pentru prima dată în România. Sunt avioane de vânătoare de generația a 5-a cu un singur loc, invizibile pe radar și capabile de misiuni aer-aer dar și aer-sol.

Exercițiile cunoscute sub numele de ‘Operation Atlantic Resolve’ reprezintă angajamentul militar american de securitate colectivă cu NATO și țările din Europa de Est în raport cu Rusia, după izbucnirea conflictului din Ucraina în 2014.

Trupele americane vor aduce echipamente moderne suplimentare pentru a înlocui stocurile actuale și a le utiliza în viitoarele exerciții militare cu țările participante la ‘Operation Atlantic Resolve’, exerciții multinaționale care au loc în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Bulgaria și Ungaria.

Tot luni, președintele american Barack Obama a cerut luni țărilor NATO să sporească bugetul destinat apărării, ‘să sprijine aliații din linia întâi, Polonia, România și statele baltice’ și să răspundă totodată amenințării de pe flancul sudic, transmite AFP.

‘Fiecare stat membru al NATO ar trebui să-și aducă întreaga contribuție la securitatea noastră comună, cu un buget al apărării de 2% din PIB. Iar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna’, a insistat Obama. El a avertizat totodată că intenționează să retransmită acest mesaj și la summitul NATO, care se va desfășura la începutul lunii iulie la Varșovia.

Într-un discurs susținut în Germania, la Hanova, referindu-se la alocările bugetare pentru apărare, liderul american le-a cerut omologilor europeni ‘să-și asume responsabilități’ și să nu cedeze ‘automulțumirii’ în acest domeniu.

Statele Unite își critică adesea partenerii europeni că se bazează prea mult pe Washington la capitolul militar. NATO solicită statelor membre să aloce apărării cel puțin 2% din PIB, dar numai câteva dintre cele 28 de țări respectă această recomandare.

Dezvoltat în 1983 de către Lockheed Martin, F-22 este ‘nava-amiral’ a flotei aeriene a SUA. Intrat în serviciu la sfârșitul anului 2005, acest tip de avion a participat la prima sa misiune de luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în 2014 și a efectuat câteva zeci de lovituri în Irak și Siria. Asigurând superioritate aeriană, F-22 este capabil să transporte arme de ultima generație aer-sol, bombe ghidate prin laser sau GPS.

SUA şi-au anunţat încă de anul trecut intenția de a desfășura în premieră avioane de vânătoare invizibile de tipul F-22 Raptor în Europa pentru a-și sprijini aliații din NATO, în special țările baltice. Anunţul a fost privit ca un mesaj direct al președintelui Barack Obama pentru Vladimir Putin, ale cărui trupe continuă să fie foarte active în Ucraina și în jurul UE, comenta miercuri publicația franceză Le Point.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.