Iohannis, nemulțumit de activitatea Guvernului Cioloș

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, la Timişoara, că sunt lucruri care îl nemulţumesc la acest Guvern, menţionând însă că „nu toate se rezolvă pe scena publică”. Şeful statului a precizat că acest Guvern nu este „al lui”, aşa cum spun unii. „Nu e guvernul meu. Acest guvern a fost o soluție, până la alegerile din toamna acestui an”, a explicat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, luni, la Timişoara, unde a deschis conferinţa intitulată „Diaspora şi prietenii săi” printr-un discurs ţinut pe scena Operei Naţionale din municipiu. În alocuţiunea sa, preşedintele a afirmat că va aborda, în premieră, mai multe teme, printre care şi lipsa sa de comunicare.

„Ultima dată am fost la Timişoara pe 16 decembrie 2014, cu puţin timp înainte de a depune jurământul şi a deveni efectiv preşedintele României. S-au scurs de atunci aproape 500 de zile şi pentru că sunt într-un loc special unde s-a respirat prima dată aerul libertăţii vă rog să îmi permiteţi să împărtăşesc câteva gânduri personale pe care nu le-am spus public sau pe care le-am abordat doar tangenţial. Când am devenit preşedinte am vorbit despre un nou proiect naţional şi despre o schimbare de paradigmă. Despre o altfel de politică şi despre un alt comportament al preşedintelui în raport cu legea fundamentală, cu celelalte instituţii şi mai ales în raport cu oamenii. Tocmai de aceea vreau să mă refer înainte de toate la câteva lucruri care au trezit de multe ori vii discuţii în spaţiul public”, a spus şeful statului, potrivit presidency.ro.

El a precizat că a preferat în începutul mandatului său să lase faptele să vorbească de la sine, ceea ce a părut ca o „absenţă din arenă”, însă i-a asigurat pe românii din ţară şi străinătate că ”preşedintele lor îi vede, îi aude şi le cunoaşte problemele”.

„Am preferat, pentru a nu deschide fronturi şi falii, pentru a nu genera tensiuni de la nivelul funcţiei prezidenţiale, să ‘las de la mine’, cum se spune, şi să nu răspund provocărilor. Am crezut întotdeauna că e mai bine să vorbească acţiunile şi faptele mele şi că Preşedintele trebuie să fie un factor de echilibru cât mai puternic. A ieşi din sfera senzaţionalului cotidian înseamnă, în opinia mea, ca Preşedintele să nu întreţină dispute şi să nu alunece în polemici. A construi consensul înseamnă deseori să aplanezi conflicte, iar acest lucru a părut, poate, ca o absenţă din arenă. Ceea ce am dorit să fie o dovadă de normalitate, unii au interpretat ca lipsă de implicare.Vă asigur, însă, că nu este. Vreau să le transmit de aici, de la această tribună românilor din ţară şi din străinătate că preşedintele lor îi vede, îi aude şi le cunoaşte problemele”, a subliniat Iohannis.

El a adăugat că va rămâne un mediator şi va trata cu seriozitate orice acţiune a sa ca preşedinte al României.”Sunt şi voi rămâne un preşedinte mediator şi implicat, iar determinarea mea de a duce programul până la capăt este la fel de fermă ca în prima zi de mandat. Am spus mereu că vreau să redau funcţiei de preşedinte prestanţa pe care Constituţia şi statutul le revendică. Deci o schimbare de practică şi un alt mod de lucru. Aici nu am făcut niciun fel de rabat. Seriozitate şi respect a fost modul în care am tratat orice acţiune a mea de preşedinte. Acesta sunt eu, vorbesc mai puţin. Vorbesc mai puţin şi îmi pasă, îmi pasă cum arată această ţară, cum ne respectăm pe noi înşine în interior şi cum suntem priviţi în afară. Cu cât reprezentantul unui stat e mai serios şi mai responsabil în relaţia cu partenerii săi externi, câ atât mai mult naţiunea sa va avea de câştigat. Preşedintele nu se reprezintă pe sine, ci îi reprezintă pe cei care l-au ales”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele României a mai precizat că sunt unele lucruri care îl nemuţumesc la actualul Guvern, însă acest Guvern nu este al lui, iar „vremea în care preşedintele lua locul premierului a trecut”.

„Vremea în care preşedintele lua locul premierul a trecut. Asta nu înseamnă că, în calitate de mediator, nu voi interveni atunci când e cazul. Am făcut-o, o voi face şi mă voi implica pe subiecte majore care afectează bunăstare şi viaţa oamenilor sau bunul mers al ţării. Sunt lucruri care mă nemulţumesc la acest Guvern, dar nu toate se rezolvă pe scena publică. Unii au vorbit despre acest Guvern ca şi cum ar fi al meu. Nu e Guvernul meu! Acest Guvern a fost o soluţie, până la alegerile din toamna acestui an generată de o situaţie de criză şi la care au subscris toate partidele politice. Este Guvernul României. Şi tocmai, în perspectiva acestor alegeri, cred că a venit vremea programelor, a competiţiei şi a asumării politice pe care aştept să le văd de la partidele politice”, a subliniat Iohannis.

El a afirmat că în timpul mandatului său românii nu mai asistă la „războaie zilnice între preşedinte şi prim-ministru”, ceea ce demonstrează că instituţiile pot lucra împreună.

„O stare de spirit şi un climat social se schimbă în ani. Totuşi, cred că realizăm cu toţii că nu mai avem zilnic războaie între preşedinte şi prim-ministru, nu se mai duc războaie împotriva unor instituţii întregi şi nu se mai inventează conflicte într-un joc politic de conjunctură. Am arătat că putem lucra împreună: Guvern, partide, instituţii, societate civilă, patronate, sindicate, pentru a crea acel climat social în care să evoluăm normal şi predictibil. Există ceva mai mult calm, mai multă înţelegere, păstrând însă dezbaterea şi concurenţa pe scena politică”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele României a ţinut să îi asigure pe cei care îi prevăd un mandat scurt că intenţionează să îl ducă la capăt.

„Mă uit cu un oarecare amuzament la aceia care, neavând teme de atac consistente, parazitează dezbaterea publică prezicând-mi un final anticipat al mandatului. Eu le spun de pe acum să nu îşi facă iluzii şi să nu mizeze pe aşa ceva. Am mai trăit asta şi când am devenit primar. Mulţi îmi preziceau un final timpuriu din politică şi am plecat din funcţia de primar după 15 ani şi patru mandate ca să devin Preşedintele României. Vă asigur, aşadar, că îmi voi duce proiectul de ţară la bun sfârşit, nu pentru mine, ci pentru cetăţenii româniei pe care am privilegiul să-i reprezint”, a transmis Klaus Iohannis.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.