Instabilitatea politică se adâncește în Spania

Criza politică din Spania se acutizează. Regele Felipe al VI-lea a renuţat să mai propună un candidat pentru postul de premier. Urmează dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate, la sfârşitul lunii iunie. Partidele nu au reuşit să încheie un acord pentru formarea unei coaliţii de guvernare, după ce, la alegerile din 20 decembrie, niciuna dintre formaţiuni nu a obţinut majoritatea în Legislativ.

Liderii partidelor parlamentare i-au comunicat pe rând şefului statului, Regele Felipe al VI-lea, că nu au sprijinul necesar pentru a se supune unei dezbateri de învestire. După reuniunile separate de la Palatul Regal, fiecare din şefii partidelor s-au acuzat reciproc de blocaj politic, de lipsă de voinţă pentru formarea unei coaliţii şi de crearea unei situaţii insurmontabile.

Preşedintele Congresului Deputaţilor, Patxi López, a amintit că cetăţenii au decis, în 20 decembrie, un parlament plural, mult diferit faţă de orice legislatură precedentă si a remarcat faptul ca pentru prima dată în democraţie niciun partid nu a obţinut majoritatea, iar aleşii nu au fost capabili să rezolve această problemă.

După ce Casa Regală a comunicat decizia de a nu desemna niciun candidat, conducerea parlamentului a semnalat că, deşi activitatea politică a fost paralizată, instituţiile statului au funcţionat corect şi normal. După patru luni de la alegerile parlamentare, Spania se pregăteşte acum, din nou, pentru un scrutin general. Urmează ca, la 2 mai, regele să semneze decretul de dizolvare a camerelor Parlamentului şi de convocare a alegerilor, prevăzute pentru 26 iunie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.