5.000 de angajați de la CEO vor fi disponibilizați

Share:

Planul de eficientizare a Complexului Energetic Oltenia prevede disponibilizarea a 5.000 de angajați până în anul 2020, prin schema de plecări voluntare și pensionare, au declarat, joi, pentru Agerpres, surse din Ministerul Energiei.

„Planul prevede disponibilizarea a 5.000 de salariați până în 2020, prin plecare voluntară sau pensionare. Pentru acest an este prevăzută plecarea a circa 2.000 de angajați. Și pentru anul viitor este prevăzut un număr destul de mare, dar depinde de câți se înscriu în schema de plecări voluntare, cu salarii compensatorii”, au spus sursele menționate.

Anterior, tot joi, purtătorul de cuvânt al complexului, Elena Zamfir, a declarat, pentru corespondentul Agerpres, că în cadrul companiei există 1.067 de persoane pensionabile până la 31 decembrie 2019.

În prezent, societatea are un număr de 15.168 salariați, potrivit Elenei Zamfir.

Ea a adăugat că, în cadrul unei întâlniri între administrație și sindicate, managerul CEO, Laurențiu Ciobotărică, a prezentat situația financiară a companiei pentru anul 2015 și primul trimestru al acestui an. În situația în care societatea a înregistrat pierderi cumulate în ultimii doi ani în valoare totală de 1,65 miliarde de lei și un profit pe primul trimestru al anului 2016 în valoare de 144 milioane lei, măsurile de eficientizare și restructurare a companiei sunt necesare.

În urmă cu o săptămână, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat într-o conferință de presă că noua organigramă a Complexului Energetic Oltenia, care va intra în vigoare la 30 iunie, va conține cu 20% mai puține posturi de conducere, respectiv mai puțin cu aproximativ 100 de oameni.

Grigorescu a adăugat că așteaptă de la CE Oltenia un plan de redresare complex, agreat cu partenerii sociali.

„Repet că nu există posibilitatea sau spectrul insolvenței la CE Oltenia. Complexul are trei lucruri de făcut. În primul rând este nevoie de un plan de eficientizare, agreat cu partenerii sociali. În al doilea rând, există de mai mulți ani discuții pentru proiecte mari de investiții care vor crea o piață pentru cărbunele din Oltenia. Aceste discuții trebuie clarificate și chiar merită să tragem o concluzie, pentru că vorbim de o piață nouă pentru 95% din producția actuală de cărbune din Oltenia”, a subliniat ministrul.

Potrivit acestuia, în al treilea rând, CE Oltenia trebuie să stabilească ce vrea să modernizeze.

La rândul său, Corina Popescu, secretar de stat în minister, a arătat că există un potențial mare în cadrul CE Oltenia, care trebuie fructificat.

„Știm că există la CE Oltenia un potențial care trebuie valorificat. CEO nu trebuie să stea cu mâna întinsă. Compania trebuie să se restructureze, atât din punctul de vedere al personalului, cât și al instalațiilor, să se modernizeze și apoi va putea să stea în piață fără ajutor”, a precizat ea, prezentă la aceeași conferință de presă.

Nivelul producției de lignit înregistrat de Complexul Energetic Oltenia în anul 2015 a fost de 22,405 milioane de tone de cărbune.

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari față de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.