Dan Diaconescu, transferat la Penitenciarul Jilava

0

Dan Diaconescu a fost transferat la Penitenciarul Jilava, unde beneficiază de regim semideschis şi poate merge la muncă, potrivit România TV.

Dan Diaconescu va fi scos din închisoare şi dus la tribunal, la finalul lunii mai, atunci când a fost citat într-un dosar de trafic de influenţă.

Dan Diaconescu a fost audiat, în aprilie, la DNA în dosarul actorului Florin Petrescu, alias Axinte, de la grupul Vacanţa Mare. Acesta din urmă este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Este acuzat că a primit 5.000 de euro de la fostul director al Spitalului Malaxa, căruia i-a promis că-l va promova la OTV.

Dan Diaconescu a fost găsit vinovat de instanţă pentru două fapte de şantaj, respective pentru că, în perioada mai-septembrie 2009, l-a ameninţat direct, în emisiunea „Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzată de OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Dorel Pârv, pe Ion Moţ, cerând de la acesta 200.000 de euro. Ion Moţ a dat, în urma ameninţărilor, 30.000 de euro şi 42.000 de lei.

A doua faptă de şantaj de care a fost acuzat Diaconescu este din 2005, când l-a ameninţat în emisiunea „Dan Diaconescu Direct” din 20 aprilie şi prin intermediul lui Ghezea Mitruş pe omul de afaceri Petru Ţârdea, de la care a cerut 100.000 euro, din care a primit 4.500 de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.