Gașca penalului Onțanu îl vrea primar pe Mugur Mihai Toader!

Reținerea și arestarea preventivă a penalului Neculai Onțanu, timp de 16 ani primar al sectorului 2, a provocat haos în gașca infracțională coordonată de acesta în calitatea sa de edil al sectorului 2. Teama exponenților acestei găști infracționale față de iminenta venire în funcția de primar al sectorului 2 a liberalului Dan Cristian Popescu a atins cote cronice, greu de înțeles, pentru simplii cetățeni.  Și cum jaful trebuie să meargă mai departe, Onțanu a identificat rapid înlocuitorul perfect la Primăria Sectorului 2: Toader Mugur Mihai, nimeni altul decât mâna sa dreaptă, viceprimar în ultimii patru ani și consilier local în perioada 2004-2012.

Relația de subordonare totală dintre jupânul Onțanu și viceprimarul Toader este de notorietate pentru toți angajații Primăriei Sectorului 2. Niciodată, viceprimarul Toader nu a îndrăznit să comenteze vreo decizie a lui Onțanu, indiferent cât de abuzivă ar fi fost acesta. Un yesmen perfect, Toader i-a permis lui Onțanu să se comporte în sectorul 2 ca pe propria moșie. Cu un Consiliu Local obedient și incapabil să apere interesele cetățenilor din sector (inclusiv consilieri locali PNL au făcut pe față, penibil, jocurile primarului penal! ), Onțanu a risipit cu nonșalanță (a se citi devalizat! ) sute de milioane de euro din banii publici.

Inevitabil, Onțanu a ajuns în „beciul domnesc”  și disperat a căutat diverse formule pentru a împiedica accesul liberalului Dan Cristian Popescu-decis să instaureze legalitatea la Primăria Sectorului 2- la orice document privind activitatea sa din ultimii 16 ani.

Astfel, Toader Mugur Mihai a fost ales, aruncat și susținut furibund în cursa electorală de penalul Onțanu. Întreaga structura organizatorică și financiară creată și coordonată atâția ani de Onțanu a trecut cu arme, bagaje și multe milioane de euro în barca lui Toader. Cel care cu un tupeu fantastic se prezintă partenerul cetățenilor din sectorul 2.

Pliat perfect pe proverbul „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”, Toader face promisiuni deșănțate, luându-i, practic, de proști pe locuitorii sectorului 2. Sfătuit de echipa sa, Toader baleiază între a recunoaște că va continua proiectele lui Onțanu și a se disocia de acestea/acesta. Nu vrea să atragă mânia cetățenilor prin lăudarea excesivă a performanțelor manageriale a penalului Onțanu, dar nici nu vrea să se disocieze total de mandatele acestuia.

De altfel, ultimul număr tipărit al „Foișorului de Foc”, fițuica jalnică editată de Primăria Sectorului 2 și creată, special, pentru glorificarea penalului Onțanu, arată o schimbare fățișă de strategie în sensul în care nu este prezentată nici măcar o poză cu Onțanu  sau/și Toader, ci doar „realizările mărețe” ale Primăriei Sectorului 2.

Lucrurile sunt, așadar, simple, terifiant de simple. Alegerea lui Toader reprezintă, o spun cetățenii sectorului 2, continuarea jafului administrației Onțanu. Gașca lui Onțanu merge mai departe împreună cu Mugur Mihai Toader, cel care a inundat, practic, site-ul Primăriei, cu pozele sale: Toader în mijllocul pensionarilor, Toader în mijlocul copiilor instituționalizați, Toader în mijlocul medicilor etc.

Realitatea este că Toader este o copie nefericită a șefului său Neculai Onțanu, cel care conduce, o spun nu puțini angajați ai Primăriei, și acum cu mână forte Primăria Sectorului 2.

Dacă Toader ar fi fost un viceprimar cu coloană vertebrală, care ar fi spus „stop!” abuzurilor lui Onțanu și care s-ar fi luptat pentru cetățeni, ar fi avut tot dreptul să ceară le ceară astăzi votul acestora. De ce Toader a permis ca Primăria Sectorului 2 să rămână un veritabil buncăr în care niciun simplu cetățean nu avea acces? De ce Toader a închis, umil, ochii la fanfaronada jalnică a penalului Onțanu? Din păcate, tot mai mulți cetățeni ai sectorului 2 nu dau doi bani pe ipocrizia lui Toader,și îl percep pe acesta  ca o marionetă docilă a găștii lui Onțanu.

Dan Cristian Popescu și Toader Mugur Mihai sunt candidații cei mai bine plasați în sondaje. Cu un avans de vreo șapte-opt procente în favoarea primului. Restul  candidaților nu contează decât ca decor electoral. Că va fi un tur sau două tururi de scrutin, cetățenii au de ales între continuitatea, anormalitatea și disprețul administrației Onțanu-Toader și revenirea la mult-așteptata normalitate și transparență instituțională, conferite de Dan Cristian Popescu. Un deputat tânăr care rămâne, înainte de toate, un om cu principii și coloană vertebrală, care are un program ambițios la Primăria Sectorului 2  și care va duce, după alegeri, PNL Sector 2 în fruntea celor mai competitive filiale PNL din țară.

I. Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.