Nume vehiculate pentru interimat la ONB

0

Dirijorul Tiberiu Soare a declarat, miercuri, că Andrei Şerban şi Beatrice Rancea se numără printre numele vehiculate în cadrul discuţiei de marţi seară avute cu vicepremierul Vasile Dâncu, în vederea unui interimat la Opera Naţională Bucureşti (ONB).

Vicepremierul Vasile Dâncu s-a întâlnit marţi, cu reprezentanţi ai angajaţilor Operei Naţionale Bucureşti (ONB), iar printre priorităţile discutate s-au numărat numirea urgentă a unui interimar „competent” şi separarea instituţională, prin Hotărâre de Guvern, a Operei Naţionale din Bucureşti de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

„S-au spus mai multe nume în vederea unui interimat la Operă”, spune Tiberiu Soare. „Domnul Andrei Şerban a fost unul dintre ele, însă este complicat în privinţa dumnealui – locuieşte în străinătate, nu ştim dacă va fi dispus”, a spus Tiberiu Soare, potrivit news.ro.

O altă propunere a fost Beatrice Rancea. „Numele său a fost vehiculat încă din urmă cu două săptămâni, pentru că are experienţă în management”, a mai afirmat dirijorul.”Ne dorim să intrăm în normal, atât cât se poate. Aşteptăm ca noul ministru să numească un management performant la Operă”, a mai menţionat Tiberiu Soare.

Dirijorul a declarat că vicepremierul Vasile Dâncu, în prezent mediator al situaţiei ONB, a propus întâlnirea „din scurt”.

„Am fost prezenţi vreo 10, 12 oameni la discuţii şi a fost necesar să afişăm temele principale, pentru ca toţi colegii noştri din Operă să ştie”, a mai spus el despre întâlnirea de marţi şi priorităţile rezultate în urma acesteia. „Am trasat mai multe linii şi am ajuns la nişte puncte comune”, a mai explicat el.

Priorităţile, rezultate în urma discuţiilor, sunt numirea în regim de urgenţă a unui management interimar corect şi competent, separarea instituţională, prin Hotărâre de Guvern, a Operei Naţionale din Bucureşti de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, dar şi ca activitatea celor două instituţii rezultate va fi axată pe o politică repertorială.

Un alt punct important îl reprezintă terminarea în regim de urgenţă a lucrărilor de infrastructură efectuate la clădirea Operei Naţionale din Bucureşti şi finalizarea construcţiei Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

Privind lucrările de infrastructură efectuate la clădirea Operei Naţionale din Bucureşti şi construcţia Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Tiberiu Soare spune că vicepremierul a avansat ideea ca în vara acestui an ele să fie finalizate.

„Lucrările la Operă au fost declarate terminate, în noiembrie 2014, înainte de alegeri. Dar era gata doar vopsirea gardului, cum se spune. A fost stricată sala, din punct de vedere acustic, iar spaţiul destinat orchestrei a rămas nefinisat. Graba de a termina lucrările a fost suspectă pentru toată lumea de la Operă”, a declarat Tiberiu Soare.

Potrivit dirijorului, nu a fost realizată niciodată o recepţie a lucrării, iar, în prezent, „Opera e un şantier”. „Corect ar fi spus că lucrările au fost stopate. Se pare că va fi făcut un efort financiar în această vară, pentru ca în toamnă să fie gata”, a mai spus Soare.

Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere numită de fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet.

Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB, fără conducere, astăzi, şi la demisia ministrului Culturii, criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.