Fondurile europene, mai ușor de accesat

0

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, a participat, la Cluj-Napoca, la seminarul privind simplificarea accesării fondurilor europene, ocazie cu care a prezentat acțiunile și planurile pe care Comisia Europeană le are în acest sens.

Corina Crețu a prezentat inițiativa privind simplificarea accesului la fondurile europene, inițiativă prin care comisia europeană vine să răspundă problemelor ridicate de beneficiarii fondurilor europene, de cei care derulează proiecte cu bani europeni.

”Încă de la începutul activității de comisar m-am angajat să lucrez pentru a face lucrurile mai simple pentru beneficiari, transformând aceasta într-una dintre prioritățile mandatului meu. Le vorbesc, de aceea, și despre ceea ce facem acum pentru a simplifica în viitor accesul la fondurile europene”, a declarat Corina Crețu.

Comisarul a precizat că a decis astfel să înființeze un Grup de experți independenți care să realizeze acest proces de simplificare, în favoarea beneficiarilor. Principalul argument este importanța capacității de a cunoaște realitatea din teren, „dar și ce trebuie să facem pentru ca lucrurile să devină mai ușoare pentru beneficiari”.

”Cred că este nevoie și de un acord politic la nivelul instituțiilor, pentru a asigura echilibrul între asigurarea faptului că banii europeni sunt folosiți în mod corect și nevoia de rezultate și performanță. Mă bucură faptul că simplificarea este unul din punctele principale de pe agendă și este parte a unei dezbateri constructive atât în statele membre, cât și în cadrul instituțiilor europene”, a mai spus comisarul Crețu.

Corina Crețu a atras atenția și asupra responsabilităților pe care autoritățile naționale le au în ceea ce privește utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene, în cadrul de reguli care există în prezent.

”Este important, pentru a continua schimbările în bine, ca autoritățile din statele membre să folosească mai eficient actualele instrumente financiare. Este important să fie crescut gradul de absorbție, este important să nu existe blocaje. Iar asta este valabil și pentru România! În special, pentru România. Ar fi păcat să constatăm în lunile următoare că nu au fost atinse rezultatele dorite”, a arătat Corina Crețu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.