Lansare carte de povești la București
Sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 10.30, va avea loc la Institutul Cultural Român în București, lansarea cărții „Te iubesc orice culoare ai avea”, a autoarei Mihaela Coșescu, cu ilustrații realizate de Ana Stinghe, o artistă de 13 ani. Este o poveste despre familie și dragoste necondiționată, despre gelozie, rivalitate între frați și despre modul în care aceasta se transformă în dragoste și conectare. Mesajul cărții trece dincolo de poveste, este unul profund, despre acceptare a diferențelor și acceptare de sine și conectare între ființe, prin iubire.
Lansarea de carte va fi moderată de Aurora Martin, consilieră la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse. Vor vorbi despre carte și modul în care au perceput-o: Oana Moraru, cadru didactic, manageră Școala Helikon, Călărași, Ciprian Necula, tată, David Petrescu, elev, 12 ani, relatează Romaniatv.net.
Cartea se bucură deja de o largă apreciere, fiind vândută în două săptămâni de la tipărire în câteva sute de exemplare.
Iată și 3 testimoniale care apar pe coperta cărții:
„În cartea asta stă o mică minune. E ascunsă fie în penelul blând de pe gâtul girafei, fie între cuvintele care caută interiorul nostru. E terapeutică într-un mod subtil, fantastic, comic și lejer. E o achiziție de familie, una sufletească, intimă și de complicitate întru toate lucrurile lumești pe care copiii le resimt de la venirea lor în viață: invidia, gelozia, teama de a nu fi suficient de bun pentru iubire necondiționată. Cartea asta este o pastilă magică pentru temerile noastre și ale copiilor noștri”, Oana Moraru, profesoară, manageră Școala Helikon, Călărași.