AFM are în implementare peste 500 de proiecte!

Administrația Fondului pentru Mediu va deschide, în acest an, sesiuni noi pentru programele care vizează educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului și conservarea biodiversității, dar și pentru programul pilot Eco-parteneriat, iar sumele alocate depășesc 195 de milioane de lei, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, noul președinte al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), István Jakab.

Acesta a precizat că reprezentanții AFM lucrează și la alte proiecte, cum ar fi programul pentru parcuri și cel pentru pistele de biciclete, adăugând că instituția pe care o conduce are în acest moment peste 500 de proiecte în diferite stadii de implementare.

Șeful AFM a vorbit, de asemenea, despre derularea ‘Rabla Plus’ și ‘Casa Verde Plus’, dar și despre restituirea taxei auto către cei care au solicitat acest lucru, menționând că pentru derularea acestei operațiuni „bani există, nu se pune problema”.

Pe de altă parte, Jakab a subliniat faptul că Organizațiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) ce activează pe piața deșeurilor de ambalaje din România dețin, în continuare, licență de funcționare, iar problemele pe care acestea le-au invocat sunt legate de faptul că Parchetul le-a blocat conturile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.