Congres internațional pentru copii dislexici, la București

Un congres internațional dedicat adaptării copiilor cu tulburări specifice de învățare în școlile din România, organizat de Asociația București pentru Copii Dislexici, împreună cu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), se va desfășura de luni până miercuri, în Capitală.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis duminică Agerpres, evenimentul are ca scop elaborarea, împreună cu experți europeni și români, a unei propuneri de norme metodologice de aplicare care să fie ulterior dezbătută cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice; informarea și formarea cadrelor didactice, care se confruntă din ce în ce mai frecvent cu aceste manifestări la copii; susținerea implementării metodelor inovative de depistare și tratare a tulburărilor specifice de învățare și asigurarea șanselor egale pentru copiii cu tulburări specifice de învățare în sistemul de educație și în societate.

Congresul, la care vor participa invitați din Italia, Franța și Ungaria, specialiști și cadre didactice, reprezentanți ai MENCȘ, ai Ministerului Sănătății și ai Inspectoratelor Școlare, este menit să elimine confuziile legate de conceptul de „tulburări specifice de învățare la copii” și de asocierea acestora cu învățământul special și să atragă atenția asupra existenței reale în România a fenomenului tulburărilor specifice de învățare la copii și a cunoștințelor legate de aceasta.

La începutul acestui an s-a adoptat legea cu privire la învățământul persoanelor cu tulburări specifice de învățare (Legea 6/2016). Conform legii, în termen de 90 de zile, ar fi trebuit să fie elaborate normele metodologice de aplicare, care vor permite punerea în practică a legii și schimbarea statutului acestor copii în școala românească.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.