Expoziție la Castelul Pelișor de Ziua Regalității
Continuă şirul de evenimente dedicate împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. La Castelul Pelişor a fost deschisă o expoziţie din care vizitatorii pot înţelege rolul crucial jucat de regalitate în arhitectură. La inaugurare a participat şi Principesa Elena, fiica Regelui Mihai.
Expoziţia de arhitectură de la Pelişor vrea să le amintească românilor că multe dintre edificiile emblematice ale ţării au fost construite la cererea regilor şi reginelor României.
Arcul de Triumf, Academia Militară, Palatul Victoria şi Palatul Regal sunt doar câteva dintre construcţiile pe lângă care bucureştenii trec fără să le cunoască istoria. Fără să ştie rolul jucat de Casa Regală în ridicarea lor.
Expoziţia este organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România, adică de la fondarea Casei Regale. Şi poate fi vizitată până în 22 mai.