Scandal uriaș: Firea l-a exclus din PSD pe Pandele!
Florentin Pandele a fost exclus din PSD marţi, după ce a anunţat că va candida ca independent pentru un nou mandat în Voluntari.
Soţul Gabrielei Firea, candidatul social-democraţilor la Primăria Capitalei, anunţase că nu vrea să lase loc de speculaţii privind legătura partinică dintre candidatura sa şi cea a Gabrielei Firea. Decizia a fost luată de organizaţia locală PSD Voluntari şi aprobată de organizaţia judeţeană, condusă chiar de Gabriela Firea.
Rivalul său liberal, Florin Secară spune insă că Pandele a fost exclus din PSD ca să nu îşi piardă mandatul la Primărie. Dacă ar fi demisionat, automat nu ar mai fi fost nici primar. PSD a informat prefectul de Ilfov că primarul de la voluntari a fost exclus din partid la începutul lunii aprilie. Demersul nu putea fi făcut de nimeni altcineva decât soţia primarului, care conduce acea organizaţie.
Florentin Pandele a anunţat, marţi seară, că a decis să îşi depună candidatura pentru un nou mandat la Primăria Voluntari ca independent.
„Am decis să-mi depun candidatura ca independent pentru Primăria Oraşului Voluntari, pentru a pune capăt oricăror speculaţii privind legătura partinică dintre candidatura mea şi cea a soţiei mele. Am în spate o carieră de 16 ani în slujba cetăţenilor din Voluntari, în care am transformat o comună ca oricare alta de la marginea Bucureştiului în cel mai mare oraş al judeţului Ilfov. Am fost tentat să mă opresc aici, cum s-ar putea spune, în plină glorie, dar am încă proiecte pe care îmi doresc să le duc la bun sfârşit, iar sprijinul masiv de care mă bucur în continuare din partea voluntărenilor îmi oferă o motivaţie suplimentară”, a transmis Pandelor, potrivit unui comunicat de presă, remis News.ro.
Florentin Pandele are 55 de ani, este soţul Gabrielei Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, şi este, din anul 2000 edilul oraşului Voluntari. În anul 2004 a fost reales primar al localităţii din primul tur de scrutin, cu un procentaj de 84,5% şi în 2008 tot din primul tur al alegerilor, cu 91,27% din voturi.