Zgonea, revocat de la șefia Camerei Deputaților

Valeriu Zgonea a fost revocat din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor după o şedinţă fulger, informează România TV.

La Comisia de statul s-a discutat problema lui Valeriu Zgonea şi s-a stabilit că acesta nu mai poate ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, conform Legii 96. „Problema este relativ simplă pentru că în statut, în Legea 96, care e lege organică, figurează la articolul 32 alin. 3 în mod clar că la retragerea sprijinului politic se pierde automat postul obţinut prin sprijin politic. Cu un singur vot împotrivă, al PNL, care încearcă să folosească o chichiţă avocăţească cum că excluderea nu ar fi retragere a sprijinului politic, se pierde automat. Nu se votează nimic şi se informează plenul după ce birourile camerelor reunite constată că s-au respectat condiţiile despre care v-am vorbit din statut. Automat se prezintă plenului constatarea că nu mai poate să ocupe această funcţie”, a explicat Bogdan Niculescu Duvăz.

„Legea 96 este suficientă pentru revocarea lui Valeriu Zgonea, punctul de vedere al Comisiei e în interpretarea legii. Nu mai e nevoie de modificarea regulamentului, care este conform Curţii Constituţionale un act subsidiar legii, care urmează legea şi nu o poate contrazice”, a completat Niculescu-Duvăz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.