Fostul judecător Stan Mustață, ani grei de închisoare

0

Fostul judecător Stan Mustață a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 ani și 6 luni închisoare, el fiind acuzat că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile acestora. Stan Mustaţă este judecătorul acuzat că l-ar fi ajutat pe Dan Voiculescu în Dosarul ICA.

Judecătorul Stan Mustaţă, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca. Pe parcursul procesului, Stan Mustaţă le-a spus judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că este „băutor de vin” şi că, dacă nu ar fi consumat alcool, ar fi conştientizat „pericolul” şi nu ar mai fi ajuns în boxa acuzaţilor.

Mustaţă a susţinut în faţa instanţei că dosarul său a fost „fabricat artificial”, pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA.

„A spus-o şi procurorul şef al DNA. Din comportamentul meu nu rezultă aşa ceva. Boraciu (intermediar al mitei, potrivit anchetatorilor – n.r.) a zis că aş tergiversa dosarul, nu eu. Nu l-am sprijinit pe Voiculescu, nu l-am favorizat. Nu am fost nici pro, nici împotriva lui”, afirma Mustaţă.

Surse judiciare declarau că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.